Leul a început săptămâna cu dreptul | ANALIZĂ
Încetinirea ritmului de depreciere a lirei turcești a permis monedelor de la marginea zonei euro să recupereze o parte din terenul pierdut în ultimele două săptămâni.
Încetinirea ritmului de depreciere a lirei turcești a permis monedelor de la marginea zonei euro să recupereze o parte din terenul pierdut în ultimele două săptămâni.
Oferta mai mare de valută, susținută de intrările de la nivelul caselor schimb, dar și vânzările venite de pe segmentul companiilor și băncilor, care au nevoie de lichiditate în lei, au asigurat monedei naționale suportul necesar pentru a se aprecia față de euro.
Perechea euro/dolar a avut o evoluție calmă, în ton cu intrarea în luna vacanțelor.
Iulie a fost, probabil, cea mai bună lună din acest an pentru leu, care a reușit să se aprecieze față de principalele valute.
Menținerea plasamentelor în active emergente la un nivel mai ridicat a permis leului, ca și celorlalte monede din regiune, să se aprecieze față de euro.
Reducerea aversiunii față de risc a permis monedelor din regiune să se aprecieze, leul beneficiind și el de această evoluție.
Leul a preluat evoluția apreciativă a monedelor din regiune, în contextul în care aversiunea față de risc s-a redus.
Creșterea ofertei de valută, provenită de la companii, care se pregătesc să achite taxele și impozitele trimestriale la bugetul de stat, dar și de la intrările de la nivelul caselor de schimb au permis leului să se aprecieze față de euro.
Evoluția leului a fost una liniștită în ton cu ceea ce s-a petrecut în ședințele precedente, notabilă fiind consolidarea dolarului peste pragul de 4 lei, ca o consecință a încrederii arătate de președintele Rezervei Federale americane, Jerome Powell, față de menținerea economiei SUA pe o direcție pozitivă.
Dacă dolarul și francul elvețian s-au apreciat, leul a reușit să se aprecieze în fața euro, în timp ce unii dintre indicii ROBOR au revenit pe creștere.
Leul a avut o evoluție ușor descendentă față de euro, decuplându-se astfel de la parcursul celorlalte monede din regiune, dar s-a întărit comparativ cu dolarul, în timp ce indicii ROBOR au atins noi maxime ale ultimilor patru ani.
Leul s-a decuplat de evoluțiile depreciative din regiune și s-a întărit ușor față de euro, în timp ce euro revine spre pragul de 4 lei.
Odată trecută criza politică țesută în jurul demiterii procurorului șef al DNA, evoluția leului a fost influențată de nivelul aversiunii față de risc, care a majorat plasamentele în „monedele refugiu”, cum sunt dolarul american, yenul japonez sau francul elvețian.
Demiterea d-nei Kovesi din fruntea DNA, dar și reducerea aversiunii față de risc care s-a manifestat la nivelul monedelor din regiune, au permis leului să se aprecieze față de euro și francul elvețian, iar indicilor ROBOR să își frâneze creșterile.
Demiterea dnei Kovesi din funcția de șef al DNA a pus capăt tensiunilor politice care ar fi putut să se încheie cu suspendarea președintelui Iohannis. Aceasta a permis leului să se aprecieze față de principalele valute, iar indicii ROBOR și-au stopat creșterea.