Șase primării amendate
Garda de Mediu Sibiu a efectuat 73 controale planificate şi 222 controale neplanificate, în primul trimestru din 2016, aplicând 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 289.000 lei.
Garda de Mediu Sibiu a efectuat 73 controale planificate şi 222 controale neplanificate, în primul trimestru din 2016, aplicând 17 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 289.000 lei.
Săptămâna 18 – 24 aprilie a.c. a fost una dedicată prevenirii accidentelor rutiere produse pe fondul vitezei neadaptate sau excesive, în condiţiile în care, la nivel naţional, viteza rămâne principala cauză generatoare de accidente de circulaţie cu consecinţe deosebit de grave.
În preambulul Sărbătorilor Pascale, polițiștii sibieni, în colaborare cu reprezentanții Direcției Sanitar Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Sibiu și cei ai Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Sibiu au demarat acţiuni specifice pentru combaterea evaziunii fiscale şi protejarea sănătăţii alimentare a sibienilor.
Poliția Locală Sibiu a aplicat, în ultimele două săptămâni, 16 amenzi pentru amplasarea de afișe publicitare în alte locuri decât pe panourile special amenajate. Cea mai mare amendă aplicată în perioada menționată este în cuantum de 5.000 de lei. Amenzile în valoare totală de 19.000 de lei au fost aplicateRead More
336 de sancţiuni contravenţionale şi 13 permise de conducere au fost ridicate ieri în cadrul acţiunii desfăşurate în vederea prevenirii victimizării pietonilor în urma accidentelor rutiere.
Registrul Auto Român a verificat tehnic în trafic, pe parcursul anului trecut, 2.314 de vehicule în județul Sibiu.
Inspectorii Gărzii de Mediu Sibiu au aplicat sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 848.000 lei, ca urmare a constatǎrilor efectuate în decursul anului trecut şi a încǎlcǎrii prevederilor legale în domeniul protecţiei mediului. Totodată, în 12 cazuri a fost dispusă sistarea activității.
Odată cu aşternerea primilor fulgi de nea, şoferii au obligaţia de a-şi echipa autoturismele cu anvelope de iarnă. Poliţiştii rutieri avertizează că amenzile încep de la mai bine de 900 de lei, dar mai presus de toate este siguranța participanţilor la trafic.
Guvernul lucrează la un proiect de act normativ referitor la regimul cluburilor, a anunțat, astăzi, premierul Victor Ponta, la reuniunea grupului de lucru de la Palatul Victoria.
Din această săptămână, în Sibiu nu se mai ridică maşinile parcate neregulamentar, dar şoferii primesc în continuare amenzi dacă nu respectă legea. SC Pieţe SA a încetat operaţiunea, ca urmare a unei decizii a Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) care afirmă că nu este de competența consiliilor localeRead More
Veşti bune pentru şoferi. Începând de marţi, în Sibiu nu se mai ridică maşinile parcate neregulamentar, însă şoferii primesc amenzi dacă nu respectă legea. „SC Pieţe SA a luat act de decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie cu privire la activitatea de ridicare a autovehiculelor parcate neregulamentar şi prinRead More
Inspecţia Muncii a desfăşurat, în perioada 09-13 februarie 2015, acţiuni de control în urma cărora s-au aplicat amenzi în valoare totală de 1.603.050 de lei, adică 364.329 de euro. Au fost depistate 120 de persoane care lucrau fără forme legale. Dintre acestea 26 erau din Argeș, 14 din Timiș șiRead More
Sibienii care nu și-au curățat de zăpadă spațiile proprii din fața casei în acest an au primit fie avertismente din partea autorităților locale, fie sancțiuni financiare.
Zăpada, gheaţa şi frigul cu care am început acest an au creat serioase probleme în oraş. Astfel, de la începutul acestui an şi până ieri dimineaţă, la Urgenţe s-au prezentat nu mai puțin 98 de persoane care au căzut pe gheaţă, suferind contuzii, traumatisme, entorse sau luxaţii. Zece dintre acestea au rămas internate,Read More
În contextul în care se anunță noi căderi de zăpadă în municipiul Sibiu, Primăria a dispus echipelor firmelor care se ocupă de deszăpezire să fie pregătite pentru a interveni în teren.