Coșmarul remizelor continuă să ne bântuie în acest sezon. FC Hermannstadt a terminat la egalitate, 0-0, în această seară, pe Stadionul Municipal, cu nou promovata Poli Iași, meci în cadrul etapei a 17-a a Superligii.
A fost un meci cu puține faze de poartă, desfășurat pe un frig pătrunzător, în fața a mai puțin de 3000 de spectatori. În debutul primei reprize, Gabi Iancu și Alexandru Jipa (‘12) au ratat din poziții foarte bune, pentru ca Daniel Paraschiv să trimită în plasa laterală după ce a scăpat singur cu Silviu Lung Jr.
Jocul s-a stins apoi, în cea de-a doua repriză „înghețând“ de-a dreptul. Chiar și așa, fără alte faze notabile, sibienii puteau câștiga. Mai întâi Silviu Lung Jr s-a opus șutului lui Fonseca (’88), servit de Petrescu. Apoi, în primul minut de prelungire dictat de centralul Istvan Kovacs, o centrare aruncată în careul ieșean, deviată cu capul de Fonseca, a căzut pe mâna lui Florin Ilie. Faza a fost verificată cu ajutorul VAR, fiind acordat rapid penalti. Din păcate, Petrișor Petrescu a tras pe lângă poartă, iar partida s-a încheiat așa cum a început, 0-0.
În urma acestui rezultat, FC Hermannstadt rămâne pe 5 în clasamentul provizoriu, cu 25 de puncte (5 victorii și 10 remize) urmând ca în etapa următoare să joace în deplasare, sâmbătă 2 decembrie, de la ora 14, cu UTA.
Programul etapei a 17-a:
FC Hermannstadt – Politehnica Iași 0-0
Ora 20.30 FC Petrolul Ploiești – FC Botoșani
Sâmbătă, 25 noiembrie
Ora 17.30 FC Voluntari – FC Farul Constanța
Ora 20.30 FC CFR 1907 Cluj – UTA Arad
Duminică, 26 noiembrie
Ora 17.30 SC Oțelul Galați – Universitatea Craiova
Ora 20.30 Dinamo București – FCSB
Luni, 27 noiembrie
Ora 17.30 FC U Craiova 1948 – Sepsi OSK Sf. Gheorghe
Ora 20.30 FC Rapid 1923 – FC Universitatea Cluj