Arhiepiscopia Sibiului organizează pentru al doilea an consecutiv o tabără socială pentru copii în staţiunea Mamaia, judeţul Constanţa. Tabăra se desfășoară în perioada 4-11 iunie, iar cei 50 de copii participanți provin din centrele de tineret ale unor parohii din judeţele Sibiu şi Braşov. Activitățile sunt coordonate de reprezentanți ai Departamentului de Tineret al Arhiepiscopiei Sibiului, împreună cu echipa de specialiști în activităţile pentru copii şi tineret. Locul de desfăşurare al taberei este Mercur-Minerva Family Club din Mamaia, spațiile de cazare și de activități fiind puse la dispoziție de familia Elena şi Marius Usturoiu, cu sprijinul Mănăstirii “Sfântul Nicolae“ din Predeal, judeţul Braşov. “Copiii sunt implicaţi în jocuri care încurajează spiritul de echipă, dezvoltă abilităţile de comunicare, socializare în grup şi antrenează fizic participanţii, prin competiţii sportive. Copiii sunt foarte încântaţi de ospitalitatea gazdelor, peisajele de vis, activităţile recreative dar mai ales activităţile din apă. Urmează ca în zilele următoare bucuria copiilor să fie şi mai mare după ce se va merge la delfinariu, urmând apoi şi multe activităţi recreative pregătite de gazdele de la malul mării”, a explicat Flavius Sava, inspector de misiune la Arhiepiscopia Sibiului.
Copiii provin din familii cu posibilități material reduse, iar activitățile au scop educativ și reacreativ.