Astăzi, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției din cadrul Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Cpt. Dumitru Croitoru” al județului Sibiu monitorizează 3.156 persoane izolate și 322 persoane în carantină. În urma testării pentru COVID-19, 183 de teste sunt negative.
De asemenea, în ultimele 24 de ore, Centrul Județean de Coordonare și Conducere a Intervenției a gestionat un număr de peste 120 de apeluri primite prin intermediul celor două numere de telefon (0269-211254 și 0269-216103 și adresă de mail cjcci@isusibiu.ro), puse la dispoziția cetățenilor și a autorităților publice locale.
Polițiști și jandarmi în misiune
În ultimele 24 de ore, 229 de polițiști sibieni alături de aproximativ 120 de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Județean Sibiu și jandarmi din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Brașov, 11 efective MApN și 64 de polițiști locali, au desfășurat 399 misiuni specifice în contextul prevenirii și combaterii răspândirii COVID – 19.
În ceea ce privește sancțiunile contravenționale, în cursul zilei de ieri au fost date 175 sancțiuni în valoare de 297.000 lei, din care 6 pentru nerespectarea măsurilor de izolare/carantină și 169 pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației.
În perioada de referință, au fost conduse 27 persoane în centrele de carantină și au fost verificate 1.504 de persoane cu privire la respectarea măsurilor de izolare/carantină, fiind identificată o persoană care nu a respectat măsura izolării. Alte 44 de persoane au fost verificate la solicitarea D.S.P. Sibiu.