Sute de medieşeni au participat în Duminica Paştelui la jocul tradiţional Ţuru

Cu ocazia sărbătorilor pascale, în multe zone ale ţării, tradiţiile vechi de sute de ani se mai păstrează încă. După slujba de înviere, în cartierul Moşnei, în fiecare an, se organizează un joc de echipă numit Ţuru, ale cărui reguli sunt asemănătoare cu cele ale oinei. Manifestarea din acest an a fost organizată de Primăria Municipiului Mediaş, iar cei prezenți au avut ocazia să asiste atât la tradiționala întrecere, câși la spectacolul de cântece și dansuri populare pregătit de către organizatori.

Ţuru este un joc în exclusivitate de cartier ce se desfăşoară în municipiul Mediaş din anul 1926. În cartierul Olga Bancic, puţin mai sus de Valea Moşnei, în fiecare an de Sfintele Paşti, se adună jucători şi spectatori care se delectează timp de 2-3 ore până la masa de prânz, cu un joc asemănător cu jocul naţional de oină. Ţuru se desfăşoară pe o stradă în pantă ce reprezintă terenul de joc. De multe ori, mingea trimisă cu putere se izbeşte de ţigle, obloane, stâlpi, poposeşte în grădini, dar nimeni nu se supără.
Număr mare de participanți
Manifestarea organizată de către Primăria Mediaş s-a bucurat şi în acest an de o participare extrem de numeroasă. Duminica trecută dimineaţa, alături de sutele de medieşeni veniţi din toate cartierele municipiului, au fost prezente oficialităţi locale, conducători de instituţii şi alţi invitaţi.
Primarul Municipiului Mediaş, Gheorghe Roman, a fost prezent la deschiderea jocului de tradiţie din cartierul Moşnei. Edilul a explicat că manifestarea este una foarte importantă pentru municipiul de pe Târnava Mare și va beneficia în continuare de susținerea necesară. „Tradiționalul joc de Țuru a reușit să adune pe strada Stejarului din cartierul Moșnei aproximativ 1000 de medieșeni. Le mulțumesc tuturor celor care s-au ocupat de organizarea acestui eveniment. Promisiunea mea este aceea că voi continua să susțin activitățile culturale și sportive ale orașului” a declarat Primarul Gheorghe Roman.
Program artistic
Programul artistic a fost susținut de către interpreții Emilia Muntean, Aurelian Suciu, Luminița Dejan, Costel Popa, Bianca și Diana Crețu, Dan Filuț Tabără, Cosmina Fulea, Aurica Bacea, Natalia și Alin Matyas, Ciprian și Mihaela Istrate, alături de grupul instrumental Ceterașii de pe Câmpie. De asemenea, cei prezenți au putut urmări și spectacolul ansamblurilor de dansuri populare TârnaveleșMuguri de pe Târnave, din municipiul Mediaș, conduse de profesor coregraf Vasile Stoia.
Aproape de centenar

Jocul de Țuru datează din anul 1926 și a început ca un obicei de cartier al Văii Moșnei, fiind la momentul actual un eveniment important din agenda culturală a Mediașului, care atrage de la an la an, un public numeros. La jocul demonstrativ desfășurat în prezent au participat jucători coordonați de către Dinu Bănceu.

Primăria Municipiului Mediaș a organizat în prima zi a Sărbătorii Pascale o nouă ediție a tradiționalului joc de Țuru, care se desfășoară în cartierul Moșnei încă din anul 1926. La întrecerea sportivă asemănătoare jocului de oină au asistat aproximativ 1000 de medieșeni, care și-au încurajat echipele favorite și au urmărit spectacolul de cântece și dansuri populare pregătite cu această ocazie. Competitorii care au participat la jocul demonstrativ, coordonați de către domnul Dinu Bănceu, au fost recompensați la finalul evenimentului cu diplome, medalii și trofee de către primarul municipiului Mediaș, domnul Gheorghe Roman, felicitându-i pentru păstrarea acestei tradiții în municipiul nostru. Adresăm mulțumiri artiștilor care au luat parte la manifestarea desfășurată în Duminica Paștelui, jucătorilor de țuru, dar și tuturor medieșenilor care au fost prezenți la acest eveniment important pentru comunitatea noastră, a cărui tradiție trebuie continuată.“, a transmis Primăria Mediaș.

Tags: , , ,

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*