Guvernul Orban a aprobat alocarea unui miliard de euro pentru întreprinderile mici și mijlocii din țară. Astfel, în semn de solidaritate pentru mediul de afaceri românesc, ce a fost grav afectat de pandemia de coronavirus, până la sfârșitul acestui an, aproximativ 100.000 de companii locale vor beneficia de pachetul de granturi sub formă nerambursabilă.
Promisiunile devin fapte
Conform unui comunicat al Biroului de Presă PNL, viceprim-ministrul Raluca Turcan susține că mediul economic a apreciat această măsură drept vitală pentru menținerea locurilor de muncă și a afacerilor autohtone: „Guvernul PNL a reușit, într-un timp-record, să implementeze măsurile propuse în urmă cu o lună la prezentarea Programului de relansare economică. Este un efort de echipă uriaș pentru că lucrăm în paralel la foc continuu și pentru combaterea epidemiei de coronavirus. Astfel, reușim să infuzăm 1 miliard de euro direct în economie. Prin acest program putem susține doar în acest an aproximativ 100.000 de afaceri românești, prin trei scheme de finanțare: (1) granturi pentru investiții, (2) granturi pentru repornire afaceri și (3) granturi pentru microîntreprinderile fără angajați”.
3 scheme de subvenție care vor acoperi pagubele produse afacerilor
Grantul pentru capital însumează 350 de milioane de euro, ce vor fi repartizați în două categorii:
în sumă fixă de 2.000 de euro pentru companii care au cifra de afaceri între 5.000 de euro și 13.500 euro înregistrată în anul 2019;
în sumă mobilă pentru companiile care, în urma depunerii acestei cereri de finanțare, dacă au avut o valoare a cifrei de afaceri cuprinsă între 13.501 euro și 1 milion de euro în 2019, vor putea beneficia de 15% din cifra de afaceri aferentă acestui an.
Eligibile pentru sprijinul financiar din partea Executivului sunt afacerile ce au activitate în domeniile: HoReCa (restaurante, hoteluri, cafenele), serviciile de transport, agențiile de turism, edituri, librării, biblioteci, industrii creative și organizare de evenimente.
550 de milioane de euro se vor îndrepta către grantul pentru repornire/ investiții de care se pot folosi companiile din industria alimentară și domeniul serviciilor. Printre beneficiari, se încadrează și antreprenorii ce doresc să deschidă noi business-uri sau cei care doresc relocarea activității din companii. Valoarea acestui grant, pentru fiecare afacere în parte, se situează între 50.000 de euro și 200.000 de euro.
Micrograntul este destinat afacerilor românești care nu au contracte individuale de muncă încheiate pentru salariaţi, ci sunt doar cu administrator şi asociaţi unici. Fiecare microînteprindere va primi 2.000 de euro, iar bugetul total al acestui grant include 100 de milioane de euro.
Antreprenoriatul rural – o prioritate pentru Guvern
În același timp, Guvern PNL a hotărât și că antreprenoriatul rural va fi beneficiarul a 200 de milioane de euro, adică până în 200.000 de euro pentru fiecare antreprenor în parte. Ministrul Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a menționat că: „Sunt estimați ca beneficiari un număr de peste 1.000 de companii, urmărindu-se crearea unui număr de aproximativ 7.000 locuri de muncă în cadrul acestui program național. Astfel, putem da o mână de sprijin pentru cei care intenționează să dezvolte forme de antreprenoriat în mediul rural”.