Suspendat de Federație

Marius VecerdeaCel mai mare club privat de tenis din municipiul Sibiu, clubul Pamira, suspendat de Federaţia Română de Tenis (FRT) pentru competiţiile interne, rămâne în continuare deschis. „Sibiu Open nu este afectat, nu are nicio legătură cu Federaţia. Va avea loc în septembrie. O să şi organizez turnee şi de copii şi de veterani şi altfel de evenimente, dar nu cu colaborarea Federaţiei“, susține Marius Vecerdea, proprietarul clubului și organizatorul Sibiu Open, citat de Agerpres. La clubul său de la Sibiu nu se mai pot organiza, timp de un an, competiţii interne de tenis, în colaborare cu FRT.

Duminică, Vecerdea a primit un raport pe e-mail de la FRT, prin care a fost înştiinţat că a fost suspendat. Acesta a depus deja documente prin care cere să apară în faţa Comisiei de Apel. „Documentul prezentat în presă reprezintă o hotărâre a Comisiei de Disciplină din cadrul FRT. Potrivit art. 57 din Statutul FRT, o decizie administrativă devine act decizional doar în momentul validării sale de către Comitetul Director al Federaţiei, instanţă supremă ale cărei hotărâri devin definitive şi obligatorii. Reprezentanţii clubului Pamira au depus deja la FRT documentele necesare şi vor apărea în faţa Comisiei de Apel, for premergător deciziei Comitetului Director“, se arată într-un comunicat de presă al clubului.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*