Suspendarea contractelor de muncă pentru şomaj tehnic şi combaterea infectării cu COVID-19 în atenţia inspectorilor de muncă

În perioada 06 iunie – 06 iulie 2020, inspectorii de muncă din cadrul I.T.M. Sibiu au efectuat o serie de controale la angajatorii din judeţul Sibiu, urmărind cu prioritate modul în care se respectă prevederile legale referitoare la suspendarea şi executarea contractelor individuale de muncă precum şi la măsurile luate în vederea reducerii riscurilor de contaminare cu COVID-19 pe durata stării de alertă.

În domeniul relaţiilor de muncă s-au efectuat un număr de 156 de controale, în cadrul cărora au fost identificate 2 persoane care prestau activitate deşi aveau contractele individuale de muncă suspendate şi 27 de persoane fără contracte individuale de muncă încheiate în formă scrisă la 9 angajatori precum şi alte neconformităţi de la legislaţia muncii. Aceste abateri au fost sancţionate de către inspectorii de muncă cu 18 amenzi în valoare totală de 498.500 lei şi cu 57 de avertismente.

În domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă s-au efectuat 189 de controale în urma cărora s-au constatat 267 de deficienţe pentru care s-au aplicat 267 de sancţiuni contravenţionale, dintre care 8 amenzi în valoare totală de 29.500 lei.

Principalele deficienţe constatate au fost instruirea necorespunzătoare, neluarea măsurilor de protecţie privind căderea de la înălţime, necomunicarea accidentelor de muncă, condiţii de muncă improprii privind microclimatul la locul de muncă, nepurtarea echipamentului individual de protecţie şi lipsa verificării ISCIR pentru echipamentele de muncă.

Cele 116 controale efectuate ce au avut ca tematică reducerea riscului de contaminare cu COVID-19 pe durata stării de alertă au scos în evidenţă un număr de 53 de deficienţe pentru care au fost aplicate 48 de sancţiuni contravenţionale sub formă de avertismente, fiind dispuse măsuri de remediere corespunzătoare.

Principalele deficienţe constatate în cadrul acestor verificări se referă la nerespectarea prevederilor privind triajul epidemiologic efectuat de angajatori sau de persoanele desemnate de aceştia prin decizie internă pentru măsurarea temperaturii angajaţilor prezenţi la locurile de muncă, nerespectarea prevederilor legale privind obligativitatea purtării măştilor în condiţiile corespunzătoare de către salariaţii prezenţi la locaţiile sau punctele de lucru verificate, nerespectarea dispoziţiilor legale privind fluxurile de circulaţie ale angajaţilor şi ale clienţilor în locaţiile controlate precum şi lipsa instruirii suplimentare, a instrucţiunilor proprii şi a  evaluării riscurilor privind combaterea infectării cu virusul SARS-COV-2.

O parte din aceste controale s-au efectuat în comun cu reprezentanţi ai I.P.J. Sibiu.

Pentru creşterea eficienţei conştientizării angajatorilor şi angajaţilor cu privire la necesitatea respectării dispoziţiilor legale din domeniul de competenţă al I.T.M. Sibiu, un număr de 11 controale s-au desfăşurat sâmbătă şi duminică iar 20 de controale au fost iniţiate pe timp de noapte.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*