Surpriza teribilă făcută de un șofer tras pe dreapta

Polițiștii din Cisnădie au reținut ieri un bărbat în vârstă de 37 de ani, din municipiul Sibiu, cercetat penal pentru conducere sub influența alcoolului.

În fapt, la data de 29 aprilie a.c., în jurul orei 13,00, pe strada Sibiului din Cisnădie, sibianul a fost depistat conducând un autoturism și având o concentrație de 2,26 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Rezultatele analizelor de sânge obținute în urma recoltării probelor biologice au indicat valori de peste 5, respectiv de peste 4,70 g/l alcool pur în sânge.

În baza probatoriului administrat, la data de 30 mai a.c., polițiștii rutieri au luat măsura reținerii conducătorului auto pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat unității de parchet competente în vederea aplicării unei măsuri preventive.

Cercetările continuă la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*