Suport psihologic gratuit pentru sibieni

În plină pandemie COVID-19, sibienii au suport psihologic gratuit la numărul 0800 070 050, de luni până vineri, între orele 8 – 22.

Inițiativa aparține președintelui Consiliului Județea, Daniela Cîmpean, cu ajutorul Spitalului de Psihiatrie „Dr. Gheorghe Preda” Sibiu, în completarea inițiativei comunitare „Vă ajutăm din Sibiu”, prin call center-ul asigurat de voluntari psihologi certificați, la nr. de telefon 0369 105 919, de luni până vineri, orele 10 – 21, în spațiul pus la dispoziție de CJ Sibiu, în sediul Bibliotecii Județene ASTRA.

Ne-am concentrat până acum toate forțele și resursele pentru a asigura sănătatea fizică a sibienilor și vom depune  în continuare eforturi. În același timp, suntem conștienți cât de important este să ne menținem sănătatea psihică, emoțională în această perioadă caracterizată de multă încordare, stres, anxietate și panică, pe care mulți dintre noi nu le putem gestiona singuri, cu atât mai mult cu cât izolarea socială este o condiție pe care trebuie să o respectăm. Împreună cu specialiștii de la Spitalul de Psihiatrie din Sibiu cărora le mulțumesc, oferim un sprijin comunității sibiene prin intermediul unei linii telefonice gratuite, gândită pentru a oferi un sfat, o încurajare, tot ceea ce ține de o consiliere psihologică profesionistă. E important pentru un om în vârstă, pentru un om care trece prin boală, pentru un om deznădăjduit să simtă că nu e singur și să primească sprijin de la specialiști în domeniu. Această linie telefonică vine în completarea Call Center-ului creat la începutul perioadei de criză la inițiativa comunitară <<Vă ajutăm din Sibiu>> și a organizației Crucea Roșie Filiala Sibiu, pe care le-am sprijinit prin punerea la dispoziție a unor spații din Biblioteca Județeană ASTRA Sibiu unde psihologi voluntari ajută persoanele aflate în carantină sau în izolare”, explică Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.

Începând de azi, între orele 8-22, zilnic, de luni până vineri, sibienii pot suna și la numărul gratuit 0800 070 050, la care le vor răspunde psihologii Spitalului de Psihiatrie Sibiu: Radu Vulcu, Liviu Gaja, Irina Stroia, Mara Tomina, Daniela Nicoară, Lucia Popa, Laura Orlandea și Diana Laslău.

Intervalul orar 8-22 a fost împărțit în două ture: 8-15 și 15-22, fiecare tură fiind asigurată de  câte doi psihologi, iar în cazul în care solicitările vor fi numeroase, suportul psihologic va fi deservit de câte trei psihologi pe tură.

Prin acestă linie telefonică, în premieră pentru un spital de psihiatrie din România, ne adresăm persoanelor care au nevoie de suport și intervenție din partea psihologilor spitalului nostru. Considerăm că în această perioadă critică este un ajutor pe care îl putem oferi comunității noastre, persoanelor care stau acasă, aflate în carantină, izolate la domiciliu sau internate, la aparținătorii lor, la personalul medical implicat în îngrijirea pacienților ce ridică suspiciuni de infectare cu COVID -19, și nu în ultimul rând pacienților noștri, familiilor acestora precum și altor categorii socio-profesionale care au nevoie de sprijin și încurajare psihologică”, explică dr. Ciprian Băcilă, directorul medical al Spitalului de Psihiatrie Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*