Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, în colaborare cu Centrul pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning București, organizează conferința internațională „Viitorul Europei. Perspectivele evoluțiilor contemporane”, în perioada 8-10 mai, în contextul desfăşurării, tot în acest oraş, a Summit-ului Consiliului European, în data de 9 mai.
Ea doreşte să se înscrie în cutuma think-tank-urilor internaţionale de a dezvolta, în marja marilor summituri – NATO, UE, tematice – şi reuniuni de dezbatere la nivelul experţilor şi formatorilor de opinie. Evenimentul se va desfăşura sub înaltul patronaj al președintelui României și sub patronajul Președinției Române la Consiliul Uniunii Europene.
Obiectivul evenimentului este acela de a permite dezbaterea internaţională, la nivelul oficialilor, lumii academice şi grupurilor de reflecţie în legătură cu evoluţiile curente şi procesele de referinţă ale evoluţiilor contemporane cu impact asupra continentului european, Uniunii Europene, statelor europene şi a cetăţenilor europeni. În conferinţă vor fi abordate principalele teme stringente ce desenează viitorul Europei, miezul întregii dezbateri fiind, fireşte, evoluţia Uniunii Europene. La conferinţă, vor fi prezenţi, ca invitaţi speciali, vorbitori de prestigiu: şefi de stat şi de guvern, reprezentanţi ai Consiliului European, ai Comisiei Europene, ai unor think-tank-uri internaționale de prestigiu, cât şi oficiali români prezenţi în cadrul Summit-ului, pentru a putea derula acest proiect la nivelul de exigenţă al unei conferinţe de top desfăşurată la Universitatea „Lucian Blaga”.
Proiect special
Conferinţa se va desfăşura sub egida Sibiu – Capitală Universitară Europeană, proiect ce se va afla la ediţia a V-a şi care aduce anual Sibiul în postura de centru important de creaţie şi diseminare de iniţiative culturale şi educaţionale, oferind acces publicului larg la evenimente şi concepte de interes major pentru societate. „Organizarea unei astfel de conferinţe la Sibiu, la Universitatea «Lucian Blaga», este un câştig enorm pentru experți, societatea civilă și grupurile de reflecție românești și internaționale, lumea academică, studenţii şi tinerii atât de interesaţi de tema viitorului Europei. Aceasta ar putea fi doar începutul unui şir de conferinţe organizate, pe viitor, pe această temă, la Universitatea sibiană. Panelul care pregăteşte deschiderea lucrărilor acestui eveniment de marcă al României este dedicat în totalitate educaţiei și cercetării şi este intitulat «Educaţia și cercetarea încotro?». La acest panel, vor fi prezenţi reprezentanţi ai învăţământului academic românesc, cercetători și studenți. Universitatea «Lucian Blaga» din Sibiu, o universitate dinamică, cu peste 15.000 de studenţi, este recunoscută, pe plan internaţional, pentru calitatea învăţământului şi a cercetării. Într-o lume a profundelor transformări, ULBS favorizează un climat de discuţie liber şi deschis, propune un spaţiu unic pentru dezvoltarea dialogurilor culturale şi sociale, elemente vitale ale unei democraţii mature.
Center for Conflict Prevention and Early Warning este o organizație non-guvernamentală și non-profit, care are ca obiectiv principal cercetarea în domeniul relațiilor internaționale, prevenirea conflictelor, gestionarea crizelor și avertizarea timpurie. Centrul are filiale în diferite țări, precum și o activitate internațională fructuoasă“, susține prof.univ.dr.ing. Ioan Bondrea, rectorul ULBS.