În perioada 20 – 22.03.2023, 3.852 elevi din 101 de unități de învățământ cu personalitate juridică din județul Sibiu vor putea susține simularea examenului de Evaluare Națională pentru clasa a VIII-a 2023.
Foto: Arhiva Mesagerul de Sibiu
Probele din cadrul simulării încep la ora 9.00, moment în care , în fiecare sală, se deschid plicurile sigilate care conțin subiectul multiplicat.
Accesul elevilor în sălile de examen este permis până la ora 8.30.
Timpul destinat unei lucrări scrise pentru fiecare din probele simulării Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a este de două ore, începând din momentul în care s-a încheiat distribuirea subiectelor fiecărui candidat.
Și în acest an, subiectele pentru simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a sunt redactate sub forma unei broșuri și se vor tipări față-verso, așa cum sunt transmise de către Centrul Național de Politici și Evaluare în Educație.
Repartizarea candidaților pe săli se va realiza astfel încât elevii să fie așezați câte unul în bancă, în ordine alfabetică, pe clase, fără a amesteca colectivele de elevi.
În conformitate cu OME nr. 3 138 din 25.01.2023, rezultatele obținute de elevi la simularea Evaluării Naționale pentru absolvenții clasei a VIII-a ” sunt analizate la nivelul fiecărei unități de învățământ în care s-au desfășurat aceste simulări, prin discuții individuale cu elevii, dezbateri la nivelul clasei, ședințe cu părinții, precum și la nivelul consiliului profesoral, în vederea adoptării unor măsuri pentru îmbunătățirea performanțelor școlare.”
Notele obținute se trec în catalog doar la solicitarea scrisă a elevului.
Calendar Simulare Evaluarea Națională 2023 (pentru clasa a VIII-a)
20 martie 2023 – Limba și literatura română – probă scrisă
21 martie 2023 – Matematică – probă scrisă
22 martie 2023 – Limba și literatura maternă – probă scrisă
29 martie 2023 – Comunicarea rezultatelor.