SUA plănuiesc să furnizeze Ucrainei avioane de vânătoare F-16. Reacția Rusiei: „Riscuri colosale”

Țările occidentale își vor asuma „riscuri colosale” dacă vor furniza Ucrainei avioane de luptă F-16, a declarat sâmbătă viceministrul rus de externe Alexander Grușko, citat de agenția de presă TASS și Reuters.

Foto: freepik.cim

Grushko a răspuns astfel la o întrebare despre implicațiile furnizării avioanelor, pe care Ucraina le-a solicitat țărilor NATO.

Reacția Rusiei: „Implică riscuri colosale”

Kievul nu a obținut încă angajamente de livrare a avioanelor, dar președintele american Joe Biden le-a spus vineri liderilor G7 că Washingtonul susține programe comune de pregătire aliată pentru piloții ucraineni pe F-16, au declarat oficiali americani de rang înalt.

„Vedem că țările occidentale aderă în continuare la scenariul escaladării. Acesta implică riscuri colosale pentru ei înșiși”, a declarat Grușko.

„În orice caz, acest lucru va fi luat în considerare în toate planurile noastre și dispunem de toate mijloacele necesare pentru a atinge obiectivele pe care le-am stabilit”, a adăugat oficialul rus.

Scenariul livrării de F-16 către Ucraina prinde contur

America și aliații săi intenționează să furnizeze avioane F-16 Ucrainei – deși avioanele de vânătoare nu vor veni neapărat direct din Statele Unite – ca parte a unui efort pe termen lung de consolidare a securității țării, a declarat vineri un înalt oficial al administrației Biden, citat de NBC News.

Momentul în care Ucraina va primi avioanele de luptă – și ce țări le vor furniza – rămâne neclar, dar oficialul a declarat că avioanele nu vor fi folosite pentru viitoarea contraofensivă a Ucrainei împotriva Rusiei. În lunile următoare, SUA și aliații săi „vor decide când să furnizeze efectiv avioane, câte vom furniza și cine le va furniza”, a declarat oficialul. Vestea vine în contextul în care președintele Joe Biden i-a informat vineri pe liderii principalelor națiuni industrializate că SUA vor sprijini eforturile de instruire a piloților ucraineni pe F-16.

„Discuțiile despre îmbunătățirea forței aeriene ucrainene reflectă angajamentul nostru pe termen lung față de autoapărarea Ucrainei”, a declarat oficialul de rang înalt al administrației americane.

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a cerut în repetate rânduri Statelor Unite să furnizeze avioane F-16, dar Biden a refuzat până acum solicitările. În februarie, Biden a declarat într-un interviu pentru ABC News că în opinia militarilor americani Ucraina nu avea nevoie de F-16 la acel moment.

Oficialii din Franța și Polonia își exprimaseră anterior deschiderea de a furniza Ucrainei avioanele de luptă avansate. Însă orice transfer al avioanelor de producție americană necesită permisiunea guvernului american.

Vestea deciziei de a furniza Ucrainei avioane F-16 vine în timp ce Biden participă la un summit al Grupului celor Șapte în Japonia.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*