Studenții AFT Sibiu au marcat alte două trasee din Munții Cindrel

Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu continuă să se implice în refacerea infrastructurii de drumeție din județul Sibiu. Studenții au marcat, alături de echipa tehnică a programului Anii Drumeției, alte două trasee din Munții Cindrel.

După prima acțiune avută la sfârșitul lunii mai, zilele trecute 18 studenți ai Academiei Forțelor Terestre ”Nicolae Bălcescu” din Sibiu au intervenit, alături de echipa tehnică a programului Anii Drumeției, pe două trasee din Munții Cindrel: Vf. Cindrel – Cabana Oașa (bandă roșie), Vf. Cindrel – Șaua Șteflești (cruce roșie). Misiunea celor implicați nu a fost deloc ușoară. Aceștia au transportat și montat 56 de stâlpi de oțel, pe care vor fi instalate săgețile direcționale.
Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, Consiliul Judetean Sibiu și Asociația Județeană de Turism Sibiu au semnat, la începutul acestui an, un parteneriat de colaborare pentru implementarea programului „Anii Drumeției 2021-2022” și asigurarea de sprijin în amenajarea și întreținerea traseelor de drumeție din județul Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*