Studenții Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au efectuat, săptămâna trecută, o vizită de documentare cu caracter didactic la Batalionul 811 Infanterie „Dej”.
Activitatea s-a desfășurat în cadrul disciplinei „Scenarii operative și conducerea operațiilor”, parte integrantă a programei de învățământ militar superior, și a urmărit consolidarea cunoștințelor teoretice prin aplicarea lor practică.
Vizita a inclus prezentarea unor materiale video care ilustrează desfășurarea operațiunilor militare, interacțiuni cu personalul activ al unității, precum și activități practice menite să faciliteze înțelegerea modului de aplicare a conceptelor studiate la cursuri.
La activitate au participat studenți din anul II, specializarea Comunicații și Informatică, care au studiat procedurile de comunicare și coordonare specifice unităților de infanterie. Totodată, au fost prezentate elemente de comandă și control, platformele PIRANHA V recent introduse în dotarea batalionului, precum și tehnica de comunicații și informatică utilizată.
Demersul se înscrie în strategia Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” de a corela pregătirea teoretică cu instruirea practică, în acord cu cerințele operaționale actuale ale Forțelor Terestre Române.














