Nouă studenți americani de la University of Montana vor studia marketing-ul în mai multe companii sibiene.
În cadrul celei de a doua ediție a Școlii de vară româno-americane, organizată de Facultatea de Inginerie din cadrul Universității „Lucian Blaga“ din Sibiu, timp de două săptămâni (27 iunie-12 iulie), ei vor face vizite și vor lucra alături de persoane din conducerile Continental, Marquardt, Polisano, Muzeul Astra și CSU Sibiu.
Studenții sunt coordonați de o fostă absolventă a ULBS, prof. Simona Stan, care acum este Director of the Masters in Business Administration la University of Montana.
La finalul celor două săptămâni va avea loc o prezentare de proiecte a celor nouă studenți, bazate pe experiența acumulată în perioada petrecută la Sibiu.