Echipe formate din studenți ai Academiei Forţelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu au participat, în perioada 06-12 martie, la competiția „Sibiu Military Cyber Challenge 2023”, concurs găzduit de Școala de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică din Sibiu.
Organizați în 24 de echipe, aproximativ 100 de elevi și studenți militari din cadrul Școlii de Instruire pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică, Școlii Militare de Maiștri Militari și Subofițeri pentru Comunicații, Tehnologia Informației și Apărare Cibernetică și ai Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, s-au antrenat pentru a face față provocărilor din domeniul securității cibernetice.
Echipa Academiei Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” din Sibiu, formată din sd.sg. Marius Macavei și sd.sg. Vlad Rusu, a obținut premiul I.