Student inimos! Va pedala de la Cluj la Constanța pentru a salva o viață

Un student inimos din Cluj va pedala din Cluj-Napoca la Constanța pentru a salva o viață, scrie Monitorul de Cluj.

Foto: Liga Studenților Științelor Vieții CN – LSSV – Facebook

 

Bochiș Mihai, un student inimos din Cluj va pedala peste 1.200 de kilometri pentru a salva o viață.

Acesta va pedala pe ruta Cluj-Oradea-Timișoara-Sibiu-Brașov-București-Constanța. Tânărul va pleca, vineri, 20 septembrie.

„Vinerea aceasta urmează să demarăm campania caritabilă 1200km de Speranță în care voi parcurge 1200 de km singur cu bicicleta de la Cluj la Constanța, pentru a atrage atenția și a strânge bani pentru Denisa, o tânără ce s-a născut fără brațe și care necesită o operație de protezare in Franța”, a transmis Bochiș Mihai.

„Mamele mamei au fost mâinile mele”

„Mama are într-un fel două mâini, dar are și alte două mâini spirituale care mă ajută și mă sprijină și la baie și la WC și la mâncare și când merg, când ies afară, când am nevoie să beau apă, când să suflu nasul.
Problema mea este că nu am mâini, m-am născut așa din 2 părinți normali. Mi-aș dori foarte mult să fiu și eu ca rudele mele și părinții, să mă descurc, să pot mânca, nu știu, merg prin parc să mănânc, să beau un cappuccino în picioare, nu să stau mereu jos pentru că totuși este obositor să depui un efort să folosesc picioarele ca mâini și picioarele ca picioare (…) Am descoperit o clinică de ortoproteziști în Franța, au posibilitatea să mă ajute, doar că problema este financiară. Ar costa (protezele – n.red.) cam 150.000 de euro”, a declarat Denisa.

Donațiile pentru Denisa se pot face AICI.

Mihai Bochiș nu este străin de competițiile sportive. De exemplu, în luna iulie a participat la Triatlon Cluj 2024. În cadrul acestui triatlon tânărul a obținut locul 3 la categoria de vârstă 18-29:

  • Înot 1.5km
  • MTB 30km
  • Cros 9km
    Timp 3:49:33

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*