„Structuri” – expoziție itinerantă de artă contemporană

Vineri, 26 octombrie, la ora 13.00, la Casa Artelor, Muzeul ASTRA vernisează expoziția itinerantă „Structuri“.

Autorul expoziției este Geanina Ionescu, artist plastic, membru UAPR, director al Centrului ASTRA pentru Patrimoniu din cadrul Muzeului ASTRA.

Lucrările au fost expuse anul acesta, pentru prima dată, în 26 aprilie, în sala „Theodor Pallady” a Bibliotecii Academiei Române din București, cu ocazia simpozionului „Zilele Francisc I. Rainer”. „Intrăm în expoziții de artă contemporană mai des sau mai rar, iar uneori impactul resimțit este copleșitor prin noutate. Artiștii expun sinteza unor simțiri, unor idei, unor informații enunțate în idiolect propriu. Ajungem să păstrăm astfel de imagini în suflet, unde ele cristalizează progresiv, așa cum înfloresc cristalele de gheață pe un geam. Iar energia lor tainică ne inspiră, configurează diamantin, în timp, un orizont de aspirații, îndemnându-ne să ni-l apropriem. Doamna Geanina Ionescu operează asupra noastră un exercițiu de introspecție, ne supune la ceea ce am putea numi o agresiune optică. Ni se oferă în fapt o ințiere în ceea ce înseamnă limbajele obiectuale. Sunt enorm de multe aceste limbaje, iar provocarea are drept scop să ne reveleze obiectul în ipostaza de purtător de limbaje. Nu este un hazard că arta de secole XX și XXI construiește punți între om și obiect. Vom ajunge curând să înțelegem cum obiectul vorbește despre oameni, câteodată mai bine decât o putem face noi înșine”, a declarat dr. Matei Stîrcea-Crăciun, cercetător științific, specialist în antropologie simbolică la Institutul de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române.

Apreciată la unison

Prof. univ. dr. Constantin Bălăceanu – Stolnici, președinte de onoare, fondator al Societății Academice de Antropologie și director onorific al Institului de Antropologie „Francisc I. Rainer” al Academiei Române, a ținut să o felicite pe autoare. „Este o pictură destul de masculină, cu forme geometrice și cu o gimnastică a griurilor și a negrului interesantă, care îmi aduce aminte de fotografia alb-negru, pe care, din păcate, vor să o distrugă, dar care totuși persistă. E o pictură platonică, interesantă, revoluționară, care sigur că nu place oricui. Arta nu este democrație, arta este elitistă. Mi-a plăcut expoziția, este originală, este interesantă, nu mă așteptam”, a mărturisit academicianul.

„Se știe în general că pictura bizuită pe geometrie, din zona constructivist-cubistă, are ca sorginte rațiunea. Doamna Geanina Ionescu nu se limitează însă la această rece abordare și cu o sublimă forță emoțională își investește lucrările cu un lirism ce mișcă și cele mai nesimțitoare suflete. Constat că autoarea a umanizat geometria conferită picturii, muzicalitatea unei simfonii în griuri”, a declarat prof. dr. Vasile Florea.

Expoziția cuprinde 28 lucrări de artă și va fi deschisă publicului în perioada 26 octombrie – 15 noiembrie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*