Stratul de zăpadă de la Bâlea Lac măsoară 13 centimetri

Stratul de zăpadă la Bâlea Lac, judeţul Sibiu, măsoară joi dimineaţa 13 centimetri. Salvamontiştii au avut deja câteva intervenţii dificile şi atrag atenţia turiştilor care urcă la munte să fie precauţi. În ultimele zile, un tânăr surprins de zăpadă şi viscol a murit.


Reprezentanţii Centrului Meteorologic Regional Sibiu au declarat, corespondentului MEDIAFAX, că stratul de zăpadă măsoară 13 centimetri la Bâlea Lac şi sub 1 centimetru la Păltiniş, unde în această dimineaţă sunt minus 3,8 grade Celsius, respectiv minus 1,8 grade Celsius.
Drumarii au intervenit în ultimele zile pentru curăţarea Transfăgărăşanului de zăpadă.
De asemenea, pe Vârfu Omu, stratul de zăpadă măsoară 2 centimetri, iar mercurul termometrelor se situează la minus 6,6 grade Celsius.
Meteorologii se aşteaptă la o încălzire treptată a vremii, însă în noaptea de sâmbătă spre duminică ar putea să apară lapoviţă şi ninsoare în zonele de munte.
Nu este pentru prima dată când ninge în septembrie la Bâlea Lac. Potrivit meteorologilor, în 27 septembrie 2008, stratul de zăpadă ajungea la 15 centimetri, iar în 7 septembrie 1992 la 34 de centimetri, acestea fiind maxime în ultimii ani.
Salvamontiştii au avut deja câteva intervenţii dificile, după primele ninsori, şi atrag atenţia turiştilor care urcă la munte să fie precauţi. În ultimele zile, un tânăr surprins de viscol a murit, iar tânăra care era cu el pe munte a ajuns la spital, cu hipotermie. Doi turişti germani au fost surprinşi şi ei de frig în Munţii Făgăraş şi au apelat la salvamontişti după ce au înnoptat la un refugi, fără echipament adecvat. Ei au fost coborâţi la Salvamont Bâlea Lac după o intervenţie de 7 ore, prezentând hipotermii uşoare. Stratul de zăpadă măsura, în urmă cu două zile, 30 de centimetri.
Şeful Salvamont Argeş, Ion Sănduloiu, a declarat, pentru MEDIAFAX, că numărul intervenţiilor a crescut faţă de anul trecut. Astfel, dacă anul trecut au fost 73 de rapoarte de intervenţie, anul acesta, până pe 25 septembrie, s-au înregistrat deja 90.
La rândul său, şeful salvatorilor montani din România, Sabin Cornoiu, a atras atenţia că turiştii trebuie să ia câteva măsuri de precuaţie.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*