Unul dintre cele mai vechi ceasuri de buzunar din Europa, supranumit „Oul de Nürnberg”, singurul de acest fel din România, a fost expus astăzi, pentru prima dată, în Muzeul Brukenthal, la mai bine de un secol de când a ajuns la Sibiu.
Denumit „ou” datorită formei sale, acest ceas, vechi de peste patru secole, a aparţinut unui german din München, care, în 1900, l-a donat Muzeului Naţional Brukenthal din Sibiu, informează Agerpres. După trei ani de cercetări şi restaurare, acest ceas unicat în România a fost expus pentru prima dată, azi, în încăperea numită „Biblioteca Brukenthal”, situată la etajul al doilea al Palatului cu acelaşi nume. Ceasul nu mai merge acum din cauză că-i lipsesc o parte din piese, dar, cu toate acestea, reprezintă una dintre cele mai valoroase piese expuse la Sibiu.
„Oul de Nürnberg a intrat în anul 1900 în colecţia Muzeului Brukenthal şi nu a fost expus niciodată, până acum. Încă de la intrarea în colecţie, avea lipsă capacul din spatele ceasului. Fiind un ceas cu ciocănel, care bătea ora exactă, probabil acest capac s-a fisurat, s-a rupt şi s-a pierdut. Această stricăciune a generat pierderea unor piese din mecanismul ceasului. În anul 1999, am început cercetarea pentru restaurarea acestuia. Am trimis poze la Muzeul Ceasului din Germania, am purtat corespondenţă cu ceasornicari restauratori din Germania şi cu Asociaţia Restauratorilor din Germania pentru că acest ceas probabil a fost fabricat la Nürnberg, de unde şi numele de „Oul de Nürnberg”, la sfârşitul secolului 16. Un ceas istoric nu trebuie să fie neapărat funcţional”, a declarat cel care a restaurat această rară piesă, Dorin Barbu, şeful laboratorului de restaurare al muzeului.
Ca să poată fi admirat de vizitatori, „Oul de Nürnberg” a fost restaurat şi cu ajutorul unui ceasornicar sibian, Andrei Albert, care i-a demontat toate piesele, iar ulterior au fost curăţate de către restauratorul Dorin Barbu, în laboratorul muzeului. Pentru curăţarea ceasului a fost folosit laserul. „Noi le-am curăţat cu tehnologie avansată, laser, după care, cu periuţie din fibră de sticlă, după care, tot ceasornicarul le-a montat înapoi. Am confecţionat arătătorul. Acest tip de ceas nu avea minutar şi orar, numai un singur arătător. (…) Cel mai mult a durat documentarea, doi-trei ani, până am găsit tot ce mi-a trebuit, pentru a putea purcede la această restaurare. În sine, lucrarea a durat trei săptămâni jumătate”, a explicat Barbu.
Potrivit șefului laboratorului de restaurare al Muzeului Naţional Brukenthal, „Oul de Nürnberg” se numeşte ou şi nu ceas, pentru că este strămoşul ceasului de buzunar. „El este strămoşul ceasului de buzunar. Se purta pe un lănţişor, fie la gât, fie într-o pungă de piele, la centură şi având această formă de ou. I s-a dat numele de „Oul de Nürnberg”. Probabil, la apariţia lui, nu-i spunea nimeni „Oul de Nürnberg”, ci ceas”, a mai spus Dorin Barbu.
Muzeul de la Sibiu este printre puţinele muzee din lume care au un astfel de „ou de Nürnberg”. Cel de la Sibiu a fost realizat în Germania, în anul 1590. „Din acea perioadă s-au păstrat puţine, pentru că s-au pierdut, stricat, aruncat. Marile muzee au câte două-trei bucăţi, noi avem unul singur şi suntem mândri de el. Este printre primele ceasuri la care s-au folosit arcurile spiralate. Înainte, ceasurile de masă aveau greutăţi, nu arcuri care se trăgeau. Începând cu Oul de Nürnberg s-au dezvoltat şi mecanismele şi metoda de ornamentare a lor, ajungând, peste o sută de ani, la ceasurile de buzunar”, a spus restauratorul de la Sibiu.
Ceasul inedit de la Sibiu este din bronz turnat, aurit la exterior, cu cadran din argint, gravat manual, iar rotiţele, mecanismul, axele sunt din oţel şi balansoare din alamă. Cu o greutate de până în 200 de grame, ceasul de la Sibiu bătea ora exactă, din oră în oră, şi funcţiona cu ajutorul unei cheiţe, care se păstrează şi azi.
La Muzeul Ceasului din Viena există „ouă de Nürnberg” care funcţionează şi bat şi azi ora exactă.
În Muzeul Naţional Brukenthal din Sibiu, două ceasuri atrag mai mult atenţia publicului. Spre deosebire de ceasul lui Brukenthal, realizat de un ceasornicar celebru elveţian, în perioada 1790-1800, „oul de Nürnberg” are şi sonerie. Unele surse indică faptul că povestea ceasurilor portabile începe la începutul secolului al XVI-lea, cu Peter Heinlen, un meşter german din Nürnberg, şi vestitele sale ‘ouă de Nürnberg’. Ceasurile au devenit ‘de buzunar’ abia după 1650, când a fost inventat arcul spiral la balansier, care le-a crescut precizia şi le-a micşorat dimensiunile.
