În perioada 22-26 august, str. Regele Ferdinand va fi închisă e tronsonul dintre Aleea Țesătorilor și sensul giratoriu cu str. Abatorului și str. N. Teclu. Și autobuzele Tursib vor fi deviate pe str. General Magheru.
La solicitarea constructorului angajat de compania Delgaz Grid, Comisia de sistematizare a circulației a avizat desfășurarea unei lucrări de înlocuire a conductei de gaz și a racodurilor pe str. Regele Ferdinand.
„Desfășurarea lucrărilor a fost avizată în perioada 22-26 august, pe tronsonul dintre Aleea Țesătorilor și sensul giratoriu cu str. Abatorului și str. N. Teclu. Dată fiind complexitatea lucrărilor, circulația pe acest tronson se va închide în perioada menționată, pe sensul de mers dinspre Gară spre str. Abatorului. Ca urmare a acestei închideri, în perioada 22-26 august, autobuzele Tursib nu vor mai circula pe str. Regele Ferdinand, ci vor fi deviate pe str. General Magheru, iar locatarii vor putea ocoli zona afectată utilizând Aleea Țesătorilor, cu ieșire în str. Abatorului”, transmit reprezentanți Primăriei Sibiu.
„De asemenea, în acest weekend se va efectua o traversare în sensul giratoriu de la intersecția străzilor N. Teclu – Regele Ferdinand – Constituției, dar lucrările se vor executa noaptea, după ora 19.00, fără a fi necesară închiderea circulației, ci doar devierea acesteia pe o singură bandă, alternativ”, mai spun reprezentanții Primăriei Sibiu.