Pentru prevenirea accidentelor în județ, Consiliul Județean Sibiu în parteneriat cu Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu și cu SC Drumuri și Poduri SA au stabilit câteva măsuri care să conducă la siguranța în trafic.
„Ne dorim ca siguranța în trafic să fie susținută de o infrastructură care să îi sprijine pe conducătorii auto, atât prin modernizarea drumurilor la standarde europene, cât și prin montarea de panouri de informare și de indicatoare de restricție a vitezei. Este foarte important ca participanții la trafic să se simtă în siguranță când tranzitează drumurile județului nostru”, a precizat Daniela Cîmpean, președinta CJ Sibiu.
Astfel, în luna iunie s-au efectuat lucrări de toaletare a vegetației din zona de siguranță a drumului, precum și în zonele în care aceasta împiedică vizibilitatea indicatoarelor rutiere. Totodată s-au montat 32 de indicatoare de informare pe 12 drumuri județene.
O altă măsură importantă pentru siguranța în trafic a conducătorilor auto a fost montarea unor indicatoare ce semnalizează prezența animalelor sălbatice. Astfel, în perioada februarie – mai 2020, SC Drumuri și Poduri SA a montat 55 de indicatoare pe 17 drumuri județene. Zonele cu risc ridicat de producere a accidentelor între vehicule auto și animale au fost identificate cu sprijinul fondurilor cinegetice de pe raza județului Sibiu.
Aceste acțiuni sunt realizate de angajații Serviciul Siguranță Rutieră din cadrul SC. Drumuri și Poduri SA și sunt finanțate din bugetul Consiliului Județean Sibiu.