Stejarul de la Zoo, protejat de Garda Naţională de Mediu

Stejarul multisecular de la Zoo a ajuns în atenţia Gărzii Naţionale de Mediu. Acum câteva luni, arborele a fost salvat de la tăiere de către Agenţia pentru Protecţia Mediului (APM) Sibiu, iar acum se află în grija Gărzii de Mediu.

stejar zooA supravieţuit 600 de ani, a devenit monument al naturii şi a fost cât pe ce să cadă sub drujbele oamenilor Primăriei. Pe 16 iunie, Comisariatul Judeţean (CJ) Sibiu al Gărzii Naționale de Mediu (GNM), a efectuat un control în cadrul Grădinii Zoologice, având ca principal obiectiv starea stejarului secular. Comisarii au dispus luarea tuturor măsurilor de conservare și protecție a arborelui de către administrația grădinii, precum și informarea imediată a GNM – CJ Sibiu cu privire la orice incidente sau alte activități și măsuri de conservare. „Vom face tot ce ţine de noi, astfel încât acest stejar să rămână în picioare pentru multe generaţii de acum încolo”, promite sibianul Bogdan Trif, comisarul general al Gărzii Naționale de Mediu.

Intervenţie promptă

La începutul acestui an, stejarul era să cadă sub drujbă. APM Sibiu a intervenit la timp. „Este inacceptabil pentru noi ca un astfel de monument al naturii, cu o istorie extrem de îndelungată să fie sacrificat probabil în 5 minute de nişte oameni inconştienţi”, a luat atitudine Trif, pe atunci director executiv al APM Sibiu. Ca reacție, municipalitatea a dat asigurări că administrația Grădinii Zoologice dorește să îngrijească acest arbore în mod corespunzător. „Direcția Tehnică a interpretat greșit această solicitare și a transmis mai departe Agenției de Protecția Mediului o adresă prin care solicita un punct de vedere privind acest stejar, menționând însă în mod eronat că demersul ar fi în scopul tăierii copacului”, se scuza atunci instituţia condusă de Astrid Fodor, care a dat vina pe superficialitatea Direcției Tehnice.

„În urma recomandărilor primite de la Comisia pentru Ocrotirea Monumentelor Naturii din cadrul Academiei Române, serviciul de administrare a Grădinii Zoologice Sibiu a procedat la proptirea mecanică a arborelui până când Academia va desemna o comisie care să se deplaseze și să efectueze o expertiză de specialitate pentru a identifica soluții permanente“, a precizat Mirela Gligore, purtătoarea de cuvânt a Primăriei Sibiu, la solicitarea Mesagerului de Sibiu.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*