Școala Gimnazială „Cireșarii” anunță cu mândrie performanța remarcabilă a elevului Ștefan Simescu din clasa a VII-a A, care a obținut Premiul Societății de Geografie la etapa națională a Concursului Național „Terra”.
„Elevul Simescu Ștefan, din clasa a VII-a A, a obținut un rezultat excelent la etapa județeană a Concursului Național „Terra”.
Efortul său a fost răsplătit prin cele 95,5 puncte obținute care i-au asigurat calificarea la faza națională. Ștefan s-a pregătit atât la școală, cu doamna profesor Schreiner Gabriela, cât și în cadrul Centrului de Excelență Sibiu.
La etapa națională a realizat un punctaj foarte bun, fiind recompensat cu Premiul Societății de Geografie.
Felicitări, Ștefan!” – este mesajul postat de Școala Gimnazială „Cireșarii„.