Consiliul Județean și primăriile din județ au făcut un pas înainte în cadrul proiectului „Sistem de Management Integrat al Deșeurilor în județul Sibiu“.
ADI ECO Sibiu a semnat contractul cu operatorul stației de sortare și stației de compostare Șura Mică și al stației de sortare Cisnădie. Marți, a avut loc Adunarea Generală a asociaţilor ADI ECO Sibiu, la care au participat președintele ADI ECO Sibiu, Marcel Luca, directorul executiv ADI ECO, Claudia Iordănescu, și viceprimarul municipiului Sibiu, Virgil Popa, alături de reprezentanţii asociaților din Zona 1 Sibiu și Zona 2 Avrig.
Încă un pas
În cadrul ședinței s-a aprobat atribuirea și încheierea contractului de delegare prin concesiune a gestiunii activității de operare a stației de sortare și stației de compostare Șura Mică și a stației de sortare Cisnădie cu asocierea S.C. Brantner Environment S.R.L. – S.C. Schuster & Co Ecologic S.R.L. – S.C. Brantner Servicii Ecologice S.R.L. Astfel, în urma hotărârii de atribuire, ADI ECO Sibiu a semnat contractul mai sus menționat, în valoare de 74.440.038 lei fără TVA, derulat pe o perioadă de 10 ani. „S-a făcut un pas înainte prin desemnarea operatorului pentru stațiile de la Șura Mică și Cisnădie și prin semnarea acestui contract. Ne apropiem de finalizarea implementării celui mai mare proiect public cu bani europeni derulat în județul Sibiu, care va avea un impact pozitiv asupra calității vieții cetățenilor și asupra calității mediului înconjurător. Așteptăm și finalizarea licitației pentru colectarea și transportul deșeurilor din zona 1 Sibiu”, a precizat Constantin Șovăială, vicepreședintele cu atribuții de președinte al Consiliului Județean Sibiu.
Diferență de oferte
ADI ECO Sibiu a organizat anul trecut procedura de licitaţie publică pentru desemnarea operatorului staţiei de sortare Şura Mică, al staţiei de sortare Cisnădie şi al staţiei de compostare Şura Mică. În urma anunțului de participare publicat în SEAP, au fost depuse două oferte, declarate de către comisia de evaluare ca fiind admisibile și conforme: oferta operatorului S.C. Iridex Group Import Export S.R.L., cu o valoare a contractului de 78.589.013 lei, și oferta depusă de asocierea S.C. Brantner Environment S.R.L. – S.C. Schuster & Co Ecologic S.R.L. – S.C. Brantner Servicii Ecologice S.R.L., cu o valoare a contractului de 74.440.038. Cea din urmă a fost declarată câștigătoare de către Comisia de evaluare ADI ECO Sibiu, având un preț mai mic decât cel al Iridex Group. Raportul de evaluare întocmit de către Comisia de licitaţie a fost menţinut ca temeinic şi legal atât de către CNSC cât şi de către Curtea de Apel Alba Iulia, prin respingerea contestaţiilor formulate de Iridex.