Prefectul și subprefectul județului Sibiu au fost, marți, la Orlat, pentru a verifica lucrările recent finalizate de refacere a stației de captare și tratare a apei potabile și a construcțiilor aferente, afectate de inundațiile din luna iulie.
Comuna Orlat a beneficiat de o consistentă alocare de fonduri din partea Guvernului României în urma inundațiilor din perioada 7-11 iulie: 1.473.000 de lei.
Prefectul Adela Muntean s-a declarat mulțumită de calitatea lucrărilor și a felicitat autoritățile locale și constructorii pentru seriozitate și timpul scurt în care au finalizat proiectul. „Vă mulțumesc pentru eforturile dvs. de a consolida și a securiza acest obiectiv extrem de important pentru comunitate. Sprijinul financiar acordat de Guvernul României a fost esențial și mă bucur că am putut contribui la obținerea lui. Vă asigur că prioritatea noastră este exclusiv interesul cetățenilor”, a subliniat Muntean.
Guvernul a aprobat, în luna iulie, din Fondul de intervenție la dispoziția Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018, aproximativ 2.840.000 de lei pentru 13 unități administrativ-teritoriale din județul Sibiu afectate de calamitățile naturale.
Cosmin PAL