Mai multe tronsoane din drumurile județene beneficiază luna aceasta de covoare asfaltice și tratamente bituminoase, în cadrul Programului anual de reparații și întreținere drumuri județene aprobat și finanțat de către Consiliul Județean Sibiu.
Astfel, în cursul acestei săptămâni, SC Drumuri și Poduri SA, aflată în subordinea Consiliului Județean Sibiu, efectuează lucrări de așternere covoare asfaltice, pe:
- DJ 105 A, în intravilanul comunei Bruiu
- DJ 105 A, km 22+330 – 22+930, în intravilanul Șomartin
- DJ 104 E, km 0+300 – 0+700 Șomartin
Până la finalul lunii mai 2021, sunt programate covoare asfaltice pe drumul județean ce leagă Sibiul de stațiunea Păltiniș, DJ 106 A, între km 29+000 – 29+800. Anterior turnării covorului asfaltic, vor fi efectuate lucrări pregătitoare.
”Pe lângă șantierele mari pe care le avem deschise pe drumurile județene, și mă refer la DJ 106 C Sibiu – Cisnădie, la DJ 106 T Ocna Sibiului – Topârcea până la intersecția cu DJ 106 G spre Ludoș, la DJ 106 Agnita – Sighișoara, acordăm o mare importanță și celorlalte drumuri județene unde se impun de urgență lucrări de reparație, pe care le realizăm prin intermediul societății de drumuri și poduri.
Întrucât sibienii și turiștii sunt dornici de mișcare, de drumeții prin care să descopere valorile naturale cu care e înzestrat din plin județul Sibiu, Consiliul Județean Sibiu urmărește să asigure o infrastructură rutieră de calitate și am avut în vedere cu prioritate luna aceasta drumul spre Păltiniș, cea mai veche stațiune montană din România, precum și drumurile care tranzitează minunatele localități Șomartin și Bruiu, oaze de liniște, frumusețe și istorie”, a detaliat Daniela Cîmpean, președinta Consiliului Județean Sibiu.
SC Drumuri și Poduri SA va executa și tratamente bituminoase pe următoarele tronsoane:
- DJ 105 A, km 21+630 – 22+330 intrare Șomartin
- DJ 105 A, km 22+930 – 25+430, ieșire Șomartin – intrare Bruiu
- DJ 105 A, km 26+530 – 29+473, ieșire Bruiu – limită județ Brașov
- DJ 104 E, km 0+000 – 0 +300 intersecția cu DJ 105 A, Șomartin
- DJ 104 E, km 0+700 – 11 + 800 intersecția cu DJ 105 D
Și în acest caz vor fi executate lucrări pregătitoare specifice.