SPRIJIN IMPORTANT PENTRU NOU NĂSCUŢI DE LA PARTENERII SECŢIEI CLINICE NEONATALOGIE A SCJU SIBIU

Neonatologie SCJÎn terapia intensivă şi în secţia de prematuri a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu sunt îngrijiţi în fiecare an în jur de 500 de nou-născuţi prematuri, cu greutate mică la naştere sau cu diverse afecţiuni care necesită îngrijiri speciale, născuţi în maternitatea Sibiu sau transferaţi din maternităţile de nivel inferior din judeţul Alba şi Sibiu.
Complet renovate, atât terapia intensivă neonatală cât şi secţia de prematuri oferă acum condiţii de îngrijire modernă micilor pacienţi internaţi aici, condiţii apreciate recent chiar şi de oaspeţii noştri din străinătate drept moderne, la nivel european.
Dar aceasta nu înseamnă că eforturile noastre de a asigura cele mai bune îngrijiri micilor pacienţi se opresc aici. Aparatele, echipamentele, oricât de performante „îmbătrânesc” fizic şi moral şi, din când în când, trebuie înlocuite. Medicina evoluează permanent, inclusiv cea neonatală iar personalul medical al secţiei se străduieşte să fie tot timpul la curent cu ultimele noutăţi încercând să aplice terapii noi, mai eficiente. Dar pentru aceasta este nevoie, deseori, şi de aparate, de echipamente noi.
„Continuând eforturile de a dota maternităţile din România cu echipamente moderne, Salvaţi Copiii România s-a întors şi anul acesta spre Sibiu şi a donat terapiei intensive un aparat modern şi complex de ventilaţie non-invazivă, aparat care, cu siguranţă, va salva multe vieţi plăpânde şi va aduce bucurie familiilor acestor copii. Este vorba de cel mai modern aparat de ventilaţie non-invazivă, aparat util nu numai pentru susţinerea respiraţiei prematurilor şi nou-născuţilor ci şi pentru reanimare şi cu care se pot aplica modalităţi moderne de respiraţie, non-invazive. Este un plus nu doar din punct de vedere al dotării ci şi din punct de vedere terapeutic pentru care, în numele copiilor şi al familiilor lor, mulţumim echipei minunate de la Salvaţi Copiii România!”, a declarat Dr. Livia Ognean, medic primar neonatolog în cadrul Spitalului Judeţean Sibiu şi coordonatorul Compartimentului de Terapie Intensivă Neonatală din cadrul Secţie Clinice Neonatalogie.
Un sprijin important pentru nou-născuţi a venit din şi partea CEPROCS SRL, companie care, după ce a donat anul trecut Secţiei Neonatalogie un bilirubinometru, a donat anul acesta terapiei intensive neonatale un monitor pentru măsurarea tensiunii arteriale în valoare de 6200 lei.
„Profităm de ocazie să mulţumim CEPROCS SRL, unui alt prieten al micilor pacienţi care nu ne-a uitat nici anul acesta. Monitorul donat ne va ajuta să monitorizăm mai bine funcţia cardio-circulatorie a pacienţilor noştri”, a explicat Dr. Livia Ognean.
„SCJU Sibiu mulţumeşte tuturor celor care au făcut şi vor mai face donaţii, completând eforturile noastre de a asigura tot ceea ce este necesar bunei funcţionări a actului medical şi contribuind la creşterea calităţii acestuia. De altfel, aceasta este preocuparea noastră continuă şi, în ultimii ani, s-au înregistrat rezultate concrete în acest sens, prin modernizarea şi dotarea mai multor secţii ale spitalului. În urma procesului de reabilitare încheiat în primăvara acestui an, Maternitatea SCJU Sibiu este,la ora actuală, una dintre cele mai moderne din România iar acest lucru este un motiv de mândrie, cu atât mai mult cu cât beneficiarii acestor condiţii sunt nou-născuţii, adică viitorul nostru”, a declarat Dr. Vasile Spinean, managerul SCJU Sibiu.

Asociaţia Baby Care – oameni minunaţi, oameni de ajutor

Asociaţia Baby Care Sibiu, asociaţia secţiilor de neonatalogie din Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu a continuat, de asemenea, să primească donaţii şi să organizeze acţiuni cu scopul creşterii calităţii îngrijirilor nou-născuţilor şi prematurilor. Se cuvine să mulţumim prietenilor noştri, Gabriela Stănescu Hila, Eliza Băra şi Daniel Bălţat pentru efortul de a fi „ospătari de o zi”, celor care au găzduit aceste acţiuni, cafeneaua „La Etaj” şi „Pardon Cafe & Bistro Sibiu” dar şi tuturor celor care au făcut donaţii cu aceste ocazii. Graţie acestor acţiuni a fost achiziţionat un alt tensiometru neonatal, aparat în valoare de 6200 lei, care a fost donat de Asociaţia Baby Care Sibiu secţiei Prematuri a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
Totodată, ca în fiecare an, Fundaţia Comunitară Sibiu a organizat şi anul acesta Semi Maratonul Sibiului. Iar Asociaţia Baby Care Sibiu împreună cu asociaţia Mâini Unite Sibiu şi organizaţia E.M.M.A. Sibiu au participat, ca de obicei, cu proiect. Proiectul „Dăm startul în viaţă 2015” a primit premiul pentru cea mai bună campanie de fundraising şi nu doar atât. Proiectul a avut ca obiectiv achiziţionarea unui monitor pentru oxigenare cerebrală care permite adaptarea îngrijirilor intensive la nevoile creierului nou-născutului şi prematurului pentru că scopul nostru este supravieţuirea în cele mai bune condiţii. „Monitorizarea activităţii cerebrale este indispensabilă pentru a preveni multiplele sechele nedorite ale prematurităţii şi ale altor afecţiuni neonatale asupra creierului în dezvoltare al nou-născutului. Mulţumită celor 408 copii şi adulţi care au alergat pentru acest proiect şi celor 1028 de susţinători am reuşit şi în acest an să ducem la bun sfârşit un proiect amplu. Iar monitorul de oxigenare cerebrală şi somatică achiziţionat, în valoare de 60.500 lei, este cel mai modern aparat de acest tip din ţară iar maternitatea din Sibiu este printre puţinele maternităţi care beneficiază de un astfel de monitor. Asociaţia Baby Care mulţumeşte, pe această cale, din nou, alergătorilor, susţinătorilor şi partenerilor acestui proiect” a declarat Dr. Livia Ognean, care îndeplineşte şi funcţia de preşedinte al Asociaţiei „Baby Care”.
Noile echipamente care au intrat în dotarea terapiei intensive neonatale şi a Secţiei Prematuri vor ajuta personalul medical să poată oferi, în continuare, îngrijiri de calitate, moderne şi terapii noi, mai eficiente, micilor pacienţi.
„Eforturile noastre sunt sprijinite în continuare de ambasadorii Baby Care Sibiu, cărora le mulţumim: Nicolle Stănese, Radu Nechifor şi Teodor Tulpan. Mulţumim aşadar tuturor celor care au fost alături de noi anul acesta şi contăm pe sprijinul vostru în continuare”, a concluzionat Dr. Ognean.

Maternitatea din cadrul SCJU Sibiu este una dintre cele mai moderne din România, după ce a fost complet reabilitată şi modernizată în urma unui proiect în valoare de 25,86 milioane de lei, cu finanţare de la Banca Mondială şi Banca Europeană de Investiţii şi gestionat de Ministerul Sănătăţii.

Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu se află sub autoritatea Consiliului Judeţean Sibiu, pe baza Hotărârii nr. 93/2010 a Consiliului Judeţean Sibiu.

Dr. Vasile Spinean                       Dr. Livia Ognean                                    Decebal Todăriţă
Manager Medic                           primar neonatalogie                             Purtător de cuvânt

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*