Sportivii care și-au tatuat inelele olimpice ar putea fi descalificați la Jocurile Paralimpice dacă nu le acoperă.
Foto: Wikipedia
Sportivii care și-au tatuat inelele olimpice pe corp și care vor participa la Jocurile Paralimpice 2024, vor fi nevoiți să le ascundă dacă nu vor să fie descalificați.
Pe parcursul celor două săptămână ale Jocurilor Olimpice de la Paris 2024, celebrele inele olimpice au putut fi observate pe corpul multor sportivi, acest gest simbolizând că Jocurile Olimpice sunt o etapă extrem de importantă din viața oricărui sportiv.
Ei bine, acestea nu vor putea fi observate și în timpul Jocurilor Paralimpice 2024, deoarece Comitetul Paralimpic Internațional (IPC), care guvernează Jocurile Paralimpice încă din prima ediție de la Roma din 1960, a interzis orice tatuaj care reprezintă simbolul Jocurilor Olimpice.
Mai exact, „publicitatea corporală” este strict interzisă sau cel puțin foarte reglementată, însă spre deosebire de cincinalul olimpic, unde inelele proiectate de Pierre de Coubertin reprezintă marca Comitetului Internațional Olimpic (CIO), IPC nu autorizează prezența lor pe corpul sportivilor.
Spre exemplu, în anul 2016, înotătorul britanic Josef Craig, campion paralimpic la Londra, a fost descalificat de la Campionatele Europene tocmai pentru că a expus acest tatuaj.
„Publicitatea pe corp nu este permisă în niciun fel, fie că este vorba de simboluri sau tatuaje”, stipulează IPC, care a reamintit această regulă sportivilor paralimpici așteptați la Paris.
Singura excepție de la regulă: logo-ul Jocurilor Paralimpice, celebrul „Agitos” care se află în vârful Arcului de Triumf, poate fi afișat cu mândrie de concurenți.
România este reprezentată în trei discipline la Jocurile Paralimpice
România va fi reprezentantă în acest an de șase sportivi la trei disciplină în cadrul Jocurilor Paralimpice 2024. Judokanul clujean Alex Bologa se află printre sportivii calificați la Jocurile Paralimpice.
Judo pentru nevăzători: Alexandru Florin Bologa și Daniel Vargoczki
Ciclism: Eduard Karoly Novak și Theodor Matican
Tenis de masă: Camelia Ioana Roxana Ciripan și Bobi Simion
„Suntem tare entuziasmați! Ne mai despart câteva zile de Jocurile Paralimpice de la Paris 2024. Multă muncă, multă disciplină și multă ambiție descrie echipa care va reprezenta România la cele trei discipline sportive.”, a transmis Comitetul Național Paralimpic, pe Facebook
Până acum, România a participat la Jocurile Paralimpice de șapte ori și a cucerit un total de șase medalii, o medalie de aur, 3 medalii de argint și două medalii de bronz.
În acest an, Jocurile Paralimpice vor avea loc în perioada 28 august – 8 septembrie 2024.