Sport și caritate de Ziua Copilului la Tălmaciu

Clubul FC Tălmaciu organizează în data de 5 iunie o acțiune de caritate cu ocazia Zilei Copilului.

După cum ne-a declarat Adrian Bârză, președintele Clubului FC Tălmaciu, acțiunea este dedicată ajutorării a 17 familii din Tălmaciu și Tălmăcel care au copii cu probleme grave de sănătate.

„Noi am mai avut de-a lungul timpului astfel de acțiuni de caritate, și toate au fost un succes. De fiecare dată am reușit să strângem fonduri cu care i-am ajutat pe cei care au nevoie” a spus Adrian Bârză pentru Mesagerul de Sibiu.

Acțiunea caritabilă din 5 iunie se va desfășura sub sloganul „Uniți contăm și ajutăm copiii cu probleme de sănătate”.

Adrian Bârză speră ca participarea să fie una masivă, iar fondurile care se vor strânge pentru cei 17 copii bolnavi din Tălmaciu și Tălmăcel să fie cât mai mari și să le aducă o rază de speranță atât copiilor respectivi cât și familiilor acestora.

Manifestarea de la Tălmaciu va începe în 5 iunie la ora 12 pe stadionul din Tălmaciu. Vor fi organizate concursuri de sport si nu numai, ateliere de creație si de desene pe față, baloane personalizate cu chipul copiilor executate pe loc, muzică, se vor comercializa sandwich-uri, pizza, sucuri, produse cu însemnele echipei FC Tălmaciu și multe multe alte surprize.

Toate fondurile strănse vor fi direcționate către cei 17 copii cu probleme de sanatate.

„ Vă așteptăm în număr cât mai mare sa arătăm ca uniți putem ajuta și salva.

Persoanele care vor sa susțină desfășurarea acestor activități ne pot contacta la

Bărză Adrian – 0744390563, Gică Mihai – 0745363572, Gică Mari – 0746087792” a mai spus Adrian Bârză.

Adrian Bârză a dorit să mulțumească și Primarului Ioan Oancea, Primăriei și Consiliului Local Tălmaciu pentru sprijinul acordat în realizarea acțiunii de la 5 iunie

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*