Spitalul Orășenesc Cisnădie – tot mai mulți pacienți mulțumiți

Spitalul Orășenesc Cisnădie anunță, într-un raport publicat pe rețelele de socializare, o creștere a numărului de pacienți în primele 10 luni ale acestui an, semn al gradului ridicat de înceredere pe care îl au pacienții în această unitate medicală.

foto: Spitalul Orășenesc Cisnădie

 Ciferel sunt relevante pentru perioada ianuarie-octombrie 2025:
– 1.281 pacienți internați în regim de spitalizare continuă
– 2.456 pacienți în spitalizare de zi, cu 202 pacienți mai mult față de aceeași perioadă a anului 2024
– 18.375 pacienți consultați în Ambulatoriul integrat, cu 308 pacienți mai mult decât anul trecut
– 3.641 prezentări în Camera de gardă
– 6.129 investigații efectuate în Laboratorul de Radiologie și Imagistică Medicală
– 57.859 analize efectuate în Laboratorul de Analize Medicale, față de 47.919 în aceeași perioadă din 2024
97,03% dintre pacienți provin din județul Sibiu, iar 2,97% – din alte județe ale țării.
„Spitalul Orășenesc Cisnădie continuă să ofere servicii medicale de calitate, printr-o echipă dedicată și bine pregătită, aflată mereu aproape de pacienți.
Rezultatele primelor zece luni ale anului 2025 confirmă încrederea crescută a comunității în unitatea noastră medicală.
 Aceste rezultate demonstrează implicarea constantă a întregului personal medical și ne motivează să continuăm să îmbunătățim serviciile oferite.
Spitalul Orășenesc Cisnădie rămâne un partener de încredere pentru pacienți, un loc în care profesionalismul, grija și respectul față de oameni sunt valori de zi cu zi”, transmit reprezentanții Spitalului Orășenesc Cisnădie.