Spitalul Militar de Urgenţă „Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu a fost recunoscut ca Centru de Excelenţă în Chirurgia Herniilor.
Această acreditare a fost acordată de către Surgical Review Corporation, organizaţie nonprofit din Statele Unite ale Americii, care evaluează spitale cu diverse specialităţi chirurgicale din întreaga lume.
Secţia Chirurgie a Spitalului Militar de Urgenţă Sibiu are o bogată experienţă în chirurgia peretelui abdominal, aici fiind operaţi în ultimii 10 ani peste 1.800 de pacienţi cu afecţiuni de acest tip: hernii, eventraţii, primare sau recidivate, folosind cele mai moderne tehnici. Din 2013, toate aceste intervenţii se realizează şi prin abord minim invaziv, pe cale laparoscopică.
Col. dr. Doru-Florian Moga şi col. dr. Ioan-Adrian Popenţiu au fost acreditaţi anterior individual, primind titlul de „Master Surgeon in Hernia Surgery” – Chirurg de Excelenţă în Chirurgia Herniilor.
„Suntem preocupaţi să oferim pacienţilor noştri cele mai bune condiţii şi un tratament de cea mai bună calitate, alături de condiţii corespunzătoare. Această prestigioasă certificare este rezultatul unei perioade de pregătire şi adoptare a unor standarde internaţionale, care ne aduc alături de clinici prestigioase, din Europa şi SUA”, Doru Moga, comandantul Spitalului Militar Sibiu.
„Chirurgia modernă a peretelui abdominal este o supraspecialitate în plină dezvoltare, iar activitatea noastră este un efort de echipă, la care participă tot personalul secţiei, alături de colegii din spital. În acest fel, putem oferi în acest domeniu un tratament absolut identic cu cel din orice spital modern din lume”, a declarat col. dr. Ioan-Adrian Popenţiu, șeful secţiei Chirurgie.
Membrii Centrului de Excelenţă sunt patru dintre chirurgii secţiei: col. dr. Moga Doru-Florian, medic primar chirurgie generală, co-director centru; col. dr. Popenţiu Ioan-Adrian, medic primar chirurgie generală, co-director centru; dr. Perişanu Ştefan, medic primar chirurgie generală; cpt. dr. Iliescu-Cosma Alexandru, medic specialist chirurgie generală.
Din colectivul care a contribuit la completarea documentaţiei pentru obţinerea acreditării au mai făcut parte: dr. Vanina Sabău, medic specialist chirurgie generală; dr. Cristina Dumitraşcu, medic rezident chirurgie stomatologică şi maxilo-facială; dr. Alexandru Simionescu, medic specialist chirurgie generală.
Acreditarea obţinută este valabilă în intervalul 2020-2023. Pentru obţinerea acesteia, a fost realizat un audit al cazuisticii, fiind solicitate date medicale legate de pacienţii cu patologie herniară operaţi de către cei patru chirurgi. A fost luat în calcul numărul total de cazuri operate, tipul de procedee folosit, rata complicaţiilor, managementul cazurilor, urmărirea postoperatorie, protocoalele folosite.
În România mai sunt acreditate, în momentul actual, de către Surgical Review Corporation, alte 10 centre de excelenţă, pe diverse tipuri de patologii. Centrul de Excelenţă în Chirurgia Herniilor din cadrul Spitalul Militar Sibiu este al treilea centru acreditat pe acest tip de patologie de la noi din ţară.