Spitalul Județean Sibiu are un nou manager interimar. Adrian Bibu devine administrator public al județului

În urma încetării mandatului de manager interimar al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu a colonelului Constantin Marinel Vlase, începând de astăzi, 11 ianuarie 2021, prin dispoziția președintei Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean, se numește în funcția de conducere de manager interimar al Spitalului Județean domnul jr. Florin Neag, care și-a încetat activitatea de administrator public al județului Sibiu.

Noul manager interimar al Spitalului Județean Sibiu își poate desfășura activitatea până la revocarea unilaterală din funcție, dar nu mai mult de 6 luni de la data numirii.

În acest context, începând cu data de 12.01.2021, prin Dispoziția Președintei CJ Sibiu, funcția de administrator public al județului Sibiu va fi exercitată de Adrian Cosmin Bibu, pe o perioadă de 6 luni.

Adrian Bibu s-a suspendat din funcția contractuală de director al Serviciului Public Sala Transilvania Sibiu, funcția urmând să fie exercitată cu caracter temporar de către domnul Marian Alin Secetă, consilier juridic în cadrul instituției.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*