Spitalul de Urgență a cumpărat 5 cabine noi de dezinfecție. Vezi cât costă

Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu anunță că au fost cumpărate 5 noi cabine de dezinfecție, în valoare de 150.000 lei, în contextul în care asigurarea condițiilor de siguranță pentru personalul medical și implicit pentru pacienți continuă să fie o prioritate.

Achiziția a fost posibilă datorită unei sponsorizări primite de spital din partea C&A România, cu implicarea dlui Cătălin Roșca,  Country Manager C&A.

Suma primită de spital este de 312.000 lei, dintre care 150.000 de lei au fost folosiți pentru cabinele menționate, urmând ca restul sumei să fie alocat fie pentru alte cabine de dezinfecție în funcție de necesități, fie pentru alte materiale sau echipamente.

Cabinele de dezinfecție au fost amplasate la secțiile: Medicală I și II, Chirurgie, Oftalmologie și Maternitate.

„Mulțumim C&A România, și dlui Cătălin Roșca  pentru sprijinul acordat spitalului, realizarea dezinfecției fiind una dintre cele mai importante măsuri de prevenție în situația de față, când toate eforturile noastre sunt direcționate către lupta împotriva COVID-19. Ne bucurăm că avem un excelent parteneriat cu mediul privat, cu autoritățile și cu societatea civilă, acest lucru fiind esențial în activitatea noastră”, declară Cornel Benchea, managerul SCJU Sibiu.

Pe lângă cele cinci cabine, în cadrul spitalului funcționează încă două astfel de dispozitive: o cabină de dezinfecție automată donată de compania LANCO și amplasată la secția ATI a spitalului și o stație manuală pentru decontaminare donată de către Facultatea de Inginerie a ULB Sibiu și  amplasată la Secția de Boli Infecțioase.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*