Speculanții au început să profite de situația din Ucraina, iar prețurile pentru o noapte de cazare se apropie de cele găsite la Paris sau Viena.
În ultimele 2 săptămâni, România a primit cu brațele deschise peste jumătate de milion de refugiați din Ucraina. Vecinii noștri au fost întâmpinați cu mâncare, băuturi calde, pături, dar și posibilități de cazare gratuită în diferite zone ale țării.
Din păcate, nu toți românii sunt bine intenționați și unii se gândesc doar cum să își umple buzunarele în această perioadă dificilă. Un astfel de caz a fost relatat și de fondatoarea asociației caritabile Blondie, Adelina Toncean, cea care a povestit pe rețelele de socializare că prețul cazărilor s-a dublat și a ajuns la 300 de lei/camera pentru o noapte, notează Monitorul de Cluj.
„Proprietari ordinari care ati găsit momentul sa va umflați buzunarele pe seama tragediei unor oameni care nu au ales sa va ocupe apartamentele obosite, care măriți prețul de la o zi la alta ca „doamna, asa e cererea” rugați-vă ca în ziua în care veți avea de trecut greul vieții voastre sa nu întâlniți oameni ca voi!
P.S. Ce plăteam acu’ 2 săptămâni cu 170 lei pe noapte, a ajuns 220, apoi 250 și acum 300. Marș!!!”, a scris Adelina pe rețelele de socializare.
Speculanții, prezenți și în vamă
Speculanții au apărut și în vama Siret, acolo unde s-au infiltrat printre voluntari și încercau să transporte refugiați din Ucraina în schimbul unor sume de bani.
Adrian Popoiu, primarul orașului Siret, a vorbit chiar despre o rețea care încerca să transporte refugiați contra unor sume de bani.
„Atenţie la persoanele rău-intenţionate. Am luat la cunoştinţă de faptul că pe lângă atâţia oameni de bine şi organizaţii care vor să sprijine criza refugiaţilor din Ucraina, există şi un alt tip de oameni, cu intenţii dubioase, care se infiltrează printre voluntarii de bună credinţă şi manifestă o totală lipsă de respect pentru munca noastră. Prin dispeceratul primăriei o persoană care declară că este Alexandra Roberta Ştefan, regizoare care reprezintă mai mulţi donatori, a contactat voluntarii noştri, încercând să afle informaţii cu caracter personal ale persoanelor refugiate şi promite servicii de transport gratuite, cazări în Germania, integrare socială pentru un număr deosebit de mare de persoane aflate în nevoie”, afirmă primarul oraşului Siretul, Adrian Popoiu.
Guvernul oferă bani celor care cazează refugiați
Românii care oferă cazare refugiaților din Ucraina pot primi 20 de lei pe zi, timp de 60 de zile. Printr-o altă decizie de guvern s-a suplimentat bugetul MAI, direcționat către IGSU la aproximativ 18 milioane de lei, în vederea susținerii cheltuielilor cu transportul și cazarea pentru refugiați veniți din Ucraina pe teritoriul României.
80.000 de refugiați au rămas în România
Conform unor date neoficiale, doar în jur de 80.000 de refugiați din Ucraina au ales să rămână în România. Cei mai mulți dintre ei se află în orașele din apropierea graniței sau în București.