Spectacolul „Tot ce-i minunat în lume“ ajunge, în premieră, la Sibiu

Compania Vanner Collective anunță premiera la Sibiu a spectacolului „Tot ce-i minunat în lume”, după Duncan Macmillan și Jonny Donahoe.

Spectacolul o are ca protagonistă pe Denisa Nicolae, regia este semnată de Nicolae Constantin Tănase, iar scenografia este realizată de Adelina Bădescu. Spectacolul este parte a turneului național care include șapte orașe.

Piesă cu un imens succes la public, preluată inclusiv de HBO și transformată într-un spectacol-documentar, „Tot ce-i minunat în lume” („Every brilliant thing”) propune, într-o cheie inedită și nu lipsită de umor, o temă extrem de serioasă: depresia, alături de cel puțin un milion de motive care să ne amintească, atunci când e nevoie, că viața e minunată.

Perspectiva din spectacol aparține copilului care e martor la depresia severă a mamei și încearcă să-i amintească, aproape obsesiv, că există nenumărate motive să zâmbești, care trece prin copilărie, adolescență și tânără maturitate urmărit de eșecul acestor încercări și, mai apoi, de propriii demoni.

În ciuda tabloului și realității imediate, însă, la spectacol se zâmbește mult și chiar se râde, iar dialogul personajului cu sine și cu spectatorii transformă experiența artistică într-un exercițiu de introspecție pentru fiecare dintre cei prezenți. „Acest spectacol este o provocare și pentru mine, așa cum e pentru spectator: personajul meu are o listă interminabilă cu tot ce-i minunat în lume și totuși trăiește o dramă. Mai mult, interactivitatea spectacolului, faptul că cei din public au și ei un rol – în care pot alege să intre sau nu! – e de fiecare dată un pariu. Am fost copleșită de plăcerea și deschiderea cu care publicul a intrat în jocul nostru până acum, știu că și spectatorii sibieni vor fi generoși”, a mărturisit actrița Denisa Nicolae.
Turneul național „Tot ce-i minunat în lume” propune un spectacol interactiv, urmat de o dezbatere în cadrul căreia moderatoarea, Silvia Guță, împreună cu dr. Ciprian Băcilă, din cadrul Asociației Române de Psihiatrie şi Psihoterapie (ARPP), vor discuta despre depresie – cum o recunoaștem, când, cum și cui cerem ajutorul, cum putem ajuta pe cei care suferă – și vor răspunde întrebărilor din public. Durata întregului eveniment este estimată la două ore.
La Sibiu, reprezentațiile sunt programate sâmbătă, 30 septembrie, și duminică, 1 octombrie, la ora 19.15, la Grădina BIS Teatru (link to FB event), iar biletele costă 15 (preț redus elevi, studenți, pensionari) și 20 de lei (preț întreg) și pot fi achiziționate on-line:

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*