Spectacolul extraordinar „Noi suntem români!”, dedicat Zilei Naţionale a României

De Ziua Naţională a României, sibienii sunt invitați cu mic, cu mare, să intoneze imnul de stat „Deşteaptă-te, române” şi să cânte cu toții, într-un glas, „Noi suntem români!” la spectacolul omonim ce va avea loc la Sala Transilvania, începând cu ora 12.30.

Ziua Națională a României și Centenarul Marii Uniri vor fi marcate prin spectacolul extraordinar „Noi suntem români!”, devenit tradiție pentru Sibiu și sibieni. Manifestarea propune o călătorie muzical-coregrafică prin marile regiuni etnografice ale țării alături de Ansamblul Folcloric Profesionist „Cindrelul-Junii Sibiului”, Ansamblul Folcloric „Ceata Junilor”, Nicolae Furdui Iancu, Laura Lavric, Constantin Enceanu, Răzvan Năstăsescu, Traian Stoiță, Ovidiu Homorodean, Cristian Fodor, Gabriel Dumitru, Paul Ananie, Nicu Mâță, Oana Tomoiagă, Mariana Anghel, Adriana Anghel, Sînziana Ștefan, Geanina Gavrilă, Alexandru Brădățan, Vlăduța Lupău, Bogdan Firu, Daniel Pop și Adrian Neamțu.

Imnul „Deşteaptă-te, române!” și cântecele patriotice vor răsuna din piepturile a peste o mie de sibieni, amintindu-ne că ne-am născut pe un pământ binecuvântat, că fiecare dintre noi are puterea să facă România frumoasă.

Mâine, 29 noiembrie, între orele 10 – 17, începe distribuirea invitaţiilor gratuite pentru spectacolul extraordinar „Noi suntem români!”. Evenimentul va fi transmis în direct la Etno TV.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*