Spectacol emoționant: copiii actori au adus bucurie în viața bunicilor de la Unitatea de Asistență Medico-Socială Săliște. FOTO

Micii artiști de la Drama Squad Sibiu au oferit astăzi un moment special vârstnicilor de la Unitatea de Asistență Medico-Socială Săliște.

Foto: Unitatea de Asistenta Medico-Sociala Saliste

Sub îndrumarea profesoarei Teodora Tiriba, copiii au pus în scenă un spectacol de teatru care a adus zâmbete și căldură în sufletele vârstnicilor, chiar în pragul sărbătorilor de iarnă.

Foto: Unitatea de Asistenta Medico-Sociala Saliste

Reprezentația a creat o punte între generații, demonstrând încă o dată că arta poate apropia oamenii și poate aduce bucurie în orice context.

Foto: Unitatea de Asistenta Medico-Sociala Saliste

Spectacolul a fost mai mult decât o simplă reprezentație artistică – a fost un dar neprețuit oferit celor care își petrec zilele în centrul de îngrijire.

„Vă mulțumim copii pentru spectacolul de teatru oferit în dar, acum, în pragul sărbătorilor de iarnă și felicitări celor care îi îndrumați și îi pregătiți pe acești copii pentru a-și fructifica pe deplin potențialul!” – a fost mesajul celor de la Unitatea de Asistență Medico-Socială Săliște.

Comments are closed.

Descoperă mai multe la Ziarul Mesagerul de Sibiu

Abonează-te acum ca să citești în continuare și să ai acces la întreaga arhivă.

Continuă lectura