Consiliul Județean Sibiu, prin Școala Populară de Arte și Meserii „Ilie Micu” Sibiu, în parteneriat cu FDGR, organizează astăzi, miercuri, 29 iunie 2022, începând cu ora 16:00, la sediul FDGR, în sala oglinzilor, un spectacol artistic în cadrul Festivalului „Obiceiuri și Tradiții” Ediția a XI-a.
Vor participa elevii claselor de canto muzică populară coordonate de Elena Anghel și Cosmin Verde, clasei de orgă și acordeon coordonate de Daniel Tiron, elevii claselor de instrumente de suflat coordonate de Petrișor Varga, Alin Grecu și Adrian Grecu. Vor participa de asemenea elevii clasei de actorie coordonate de Teodora Tiribă, clasei de pian coordonate de Gigi Popescu și ai clasei externe de jocuri populare din Tălmaciu coordonate de Ciprian Barb.