Specialişti în Reabilitare Medicală, din întreaga lume, s-au reunit la Sibiu

Conf. dr. Adrian Bighea  În perioada 23-26 septembrie are loc la Hotel Ramada din Sibiu cel de-al 38-lea Congres Naţional Anual de Reabilitare Medicală, manifestare ştiinţifică de prestigiu, care reuneşte peste 500 de participanţi, reprezentanţi de marcă ai comunităţii universitare şi ai cercetării ştiinţifice naţionale şi internaţionale.
Evenimentul este organizat de Societatea Română de Reabilitare Medicală, condusă de Conf. Univ. Dr. Adrian Bighea, Şeful Catedrei de Medicină Fizică şi Recuperare din cadrul UMF Craiova. Totodată, în organizarea congresului este implicată şi Dr. Popa Florina, medic şef al Secţiei Clinice Reabilitare Medicală I a SCJU Sibiu şi şef lucrări în cadrul Facultăţii de Medicină din cadrul ULB Sibiu, în calitate de membru al board-ului Societăţii Române de Reabilitare Medicală.
,,Acest congres reprezintă un eveniment important pentru specialitatea noastră în cadrul căruia sunt prezentate teme şi abordări actuale în reabilitarea medicală, fiind invitaţi şi prestigioşi profesori universitari din Italia (Prof. Franco FRANCHIGNONI si Prof. Calogero FOTI de la Universitatea Tor Vergata din Roma) şi Turcia (Prof. Levent OZCAKAR de la Universitatea Hacettepe din Ankara). Suntem onoraţi pentru faptul că suntem implicaţi în organizarea congresului şi în susţinerea programului ştiinţific prin participare efectivă cu lucrări ştiinţifice,” a declarat a declarat Dr. Popa Florina, medic şef al Secţiei Clinice Reabilitare Medicală I şi şef lucrări în cadrul Facultăţii de Dr. Florina Popa - SCJU SibiuMedicină din cadrul ULB Sibiu.
La eveniment participă şi medicii cu specialitatea reabilitare medicală din cadrul secţiilor clinice de Reabilitare Medicală I şi II ale Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu.
Programul ştiinţific al evenimentului cuprinde cinci secţiuni cu rapoarte şi comunicări orale după cum urmează:

Secţiunea 1: Reabilitare Medicală
Secţiunea 2: Dizabilitatea
Secţiunea 3: Reabilitarea în afecţiuni neurologice
Secţiunea 4: Afecţiunile coloanei vertebrale
Secţiunea 5: Medicină fizică
Secţiunea 6: Varia
De asemenea, vor avea loc prezentări de tip poster precum şi mai multe work-shopuri susţinute de invitaţi străini. E-posterele pot fi vizionate pe tot parcursul desfăşurării congresului in zona special amenajată de organizatori. Tot în cadrul evenimentului, este organizată şi o expoziţie de echipamente tehnice, produse farmaceutice şi de literatură de specialitate.
Şef lucrări Dr. Florina Popa, Medicul şef al Secţiei Clinice Reabilitare Medicală I a SCJU Sibiu are calitatea de moderator al Secţiunii II a congresului – Dizabilitatea, în care a susţinut joi 24.09 şi prezentarea „MANAGEMENTUL HIPERACTIVITATII VEZICALE IDIOPATICE”. ,,În lucrare sunt prezentate mijloacele moderne de recuperare a tulburărilor urinare vezicale care alterează profund calitatea vieţii pacienţilor dacă nu sunt tratate.”, a explicat Dr. Florina Popa.
Organizatorii au pregătit mai multe surprize participanţilor. Astfel, toţi membri societăţii au primit gratuit un exemplar din lucrarea “Tratat de medicină fizică şi reabilitare”, a reputatului specialist american Prof. Dr. Randall L. Braddom, tradus pentru prima dată în limba română.
De asemenea, toţi partcongresicipanţii au primit câte un vocher pentru descărcarea gratuită a variantei electronice a unui tratat de ecografie musculoscheletală.

Date background:
Secţiile Clinice Reabilitare Medicală I şi II ale SCJU Sibiu au fost recent renovate şi modernizate în urma unor proiecte finanţate de Consiliul Judeţean Sibiu, valoarea alocată fiind de 6,46 milioane de lei pentru Secţia Clinică Reabilitare Medicală I şi 2,18 milioane de lei pentru Secţia Clinică Reabilitare Medicală II.
Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Sibiu se află sub autoritatea Consiliului Judeţean Sibiu, pe baza Hotărârii nr. 93/2010 a Consiliului Judeţean Sibiu.

Dr. Vasile Spinean Decebal Todăriţă
Manager Purtător de cuvânt

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*