Specialiști din toată țara, în noiembrie la Sibiu, la Conferința de Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală

Cea de a 5-a ediție a Conferinței de Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală va reuni în perioada 19-22 noiembrie, în Aula Magna de la Facultatea de Medicină din Sibiu, specialiști din toată țara, din mai multe domenii.

Cei interesați se pot înscrie să participe la acest eveniment, consultând site-ul www.psihiatrie-medicolegală.ro

Managerul Spitalului Clinic de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda” din Sibiu, Florin Neag, a anunţat joi, că și în acest an, Conferința de Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală se va desfășura în format hibrid, atât prin prezență fizică, cât și online.

Sper ca oamenii să găsească soluții în așa fel încât să participe și în acest an, așa cum au participat în anii trecuți, într-un număr destul de mare. 19-22 noiembrie sunt datele importante pe care vi le recomand să fiți cu ochii pe Sibiu, dacă se poate, prezenți fizic foarte bine, dacă nu, vă așteptăm în format hibrid și online”, a declarat managerul Florin Neag.

Potrivit managerului sibian, ediția din 2024 a Conferinței de Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală a avut peste o mie de specialiști, cei mai mulți din Sibiu, dar și din București, Brașov, Cluj, Mureș și alte județe din țară.

Anul trecut am avut 1072 participanți, 183 prezentări științifice și peste 4700 de minute de transmisii live. În cadrul conferinței au participat 183 de prezentări științifice, iar în ceea ce privește top 3, specialități medicale participante, au fost 379 de medici din zona psihiatrică, 46 din zona medicinei legale și 22 din zona psihiatriei pediatrice. În ceea ce privește aria geografică, vreau să vă spun că am avut un top 5 județe participante: din Sibiu au fost 195 de persoane, din București, 68, din Brașov, 53, din Cluj, 52 și din Mureș, 50 de medici înscriși. În total, numărul de participanți unici, medici în mediul online a fost de 200 și cu participare fizică au fost 609 medici, din care 259 au fost medici primari, 230 au fost medici specialiști plus 120 de medici rezidenți în cadrul ediției de anul trecut”, a evidențiat managerul Florin Neag.

Tema evenimentului din acest an este „Inter și Transdisciplinaritate în Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală”, punând accent pe colaborarea esențială dintre psihiatri, psihologi și experți din domeniul juridic, în beneficiul pacienților.

Printre organizatorii științifici ai evenimentului se numără Universitatea „Lucian Blaga”, Spitalul Clinic Județean de Urgență, Spitalul Clinic de Psihiatrie “Dr. Gheorghe Preda”, cele două spitale fiind finanțate de către Consiliul Judeţean Sibiu, instituție parteneră a Conferinței de Psihiatrie și Psihologie Medico-Legală.