Șovăială: „Economia României este în off-side!”

În momentul de față, România trece printr-o criză de ingineri, avertizează deputatul liberal Constantin Șovăială, adăugând că, din lipsă de ingineri, România se va bloca la un moment dat, iar acest lucru va afecta economia.

„Conform statisticilor, avem nevoie de 220.000 de ingineri, însă școala livrează numai 40.000. Noi scoatem absolvenţi de drept, management, administraţie etc. Nu ne gândim că avem nevoie de ingineri pentru a realiza proiectele din această țară. Acestea sunt pe mâna unora fără studii și fără experiență care își bat joc de banii publici, făcând treabă de mântuială. Asta ne dorim în continuare?

Economia României este în off-side. Sistemul de învăţământ este cu mult în spatele economiei, a ceea ce cere piaţa, din punct de vedere calitativ și cantitativ. Necesarul de ingineri pentru proiectele de investiţii actuale, atât cele private, cât şi cele de stat, este mult mai mare ca în anii trecuți.

Statisticile ne arată că Rusia livrează anual 450.000 de ingineri, iar Coreea de Sud, prima ţară în indexul inventivităţii globale produce 150.000 de ingineri pe an, Germania 100.000”, a declarat parlamentarul sibian.

 

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*