Prefectura sibiană a rezolvat pentru încă trei luni situația deșeurilor din județul Alba.
Din cauză că nu au unde să depozitele deșeurile adunate în municipiul Alba Iulia și câteva localități limitrofe, autoritățile locale din Alba au făcut o nouă solicitare către Prefectura Sibiu, în speranța de a obține încă un termen pentru acceptarea depozitării gunoaielor la depozitul ecologic de deșeuri menajere și industriale de la Cristian, aflat în proprietatea societății comerciale Tracon Brăila.
Acord pentru 90 de zile
Reporterii Mesagerului au aflat că, în ședința sa de marți, 22 martie, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență (CJSU) Sibiu a hotărât că autoritățile din Alba pot aduce gunoaiele la Cristian până în data de 22 iunie. Decizia forului condus de prefectul Cristian Roman era vitală, în condițiile în care autorizația de mediu le permite celor de la Tracon doar să depoziteze deșeuri din județul Sibiu.
E loc pentru toți. Deocamdată
Pentru a permite în continuare gestionarea deșeurilor din județul Sibiu, dar și pentru a le putea primi pe cele din județul vecin, Tracon a construit încă o celulă de depozitare, care a fost autorizată și deschisă luni, 21 martie. „Punctul 2 al ședinței s-a referit la informarea CJSU cu privire la gestionarea și depozitarea deșeurilor menajere și industriale colectate pe raza județului Alba, pentru o perioadă limitată de timp, la Depozitul Ecologic de Deșeuri Menajere și Industriale din localitatea Cristian, județul Sibiu. Acest punct 2 de pe ordinea de zi al ședinței a fost stabilit urmare a solicitării adresate de către Prefectura Alba, Consiliul Județean Alba și Primăria municipiului Alba Iulia, Instituției Prefectului județului Sibiu. Conform Hotărârii CJSU Sibiu, termenul pentru depozitarea deșeurilor din județul Alba la Depozitul Ecologic Cristian este de 90 de zile, respectiv până la data de 22 iunie 2016“, au comunicat reprezentanții Instituției Prefectului, la solicitarea Mesagerului de Sibiu. Până pe 22 iunie, la depozitul din Cristian se vor putea depune gunoaiele din județele Sibiu și Alba, iar depozitarea deșeurilor „nu afectează în nici un fel depozitul menționat“, mai spune Instituția Prefectului. Înainte de deschiderea celulei 3, conform emiterii autorizației integrate de mediu actualizată, celula 2 se apropia periculos de capacitatea maximă.
Destul pentru 3 ani
Suprafața noii celule de depozitare măsoară 2,5 hectare, iar capacitatea de 506.850 de tone ar fi suficientă pentru ambele județe, timp de aproape trei ani, în condițiile în care din Sibiu și din Alba sunt colectate lunar, în medie, câte 7.500 de tone. „Pe noua autorizație integrată de mediu, am ținut cont strict de planul județean de gestiune a deșeurilor, astfel încât pe depozitul aparținând SC Tracon SRL vor fi eliminate doar deșeurile din județul Sibiu. În mod excepțional, pe situații de urgență, se poate accepta, pe o perioadă scurtă de timp, și depozitarea deșeurilor colectate din alte județe, în vederea eliminării. Așa este și cazul celor provenite din județul Alba. Excepția se poate aproba doar prin hotărâre a Comitetului Județean pentru Situații de Urgență“, a precizat Bogdan Gheorghe Trif, directorul executiv al Agenției pentru Protecția Mediului Sibiu.
Ciumă și mumă pentru Alba
Pentru două luni și jumătate, din toamna anului trecut, Sibiul a fost groapa de gunoi a Transilvaniei. Tracon a preluat la Cristian și deșeuri din județele Alba, Brașov, Vâlcea și Hunedoara, deși autorizația integrată de mediu nu îi permitea asta. Tracon trebuia, în fapt, să preia doar deșeurile din județul Sibiu și patru localități limitrofe din Alba. În urma controalelor efectuate de Garda de Mediu Sibiu, operatorul din Brăila a primit o amendă de 50.000 de lei și i-a fost interzis să mai primească deșeuri din alte județe. În plus, exista riscul ca județul Sibiu să rămână cu gunoaiele neridicate, din cauza depășirii capacității maxime. În acel moment, nu se știa cu exactitate când se va deschide o nouă celulă de depozitare. Ulterior, în condițiile în care județul Alba nu dispune încă de un depozit ecologic, imposibilitatea transferului deșeurilor la Sibiu ar fi însemnat apariția unui focar de infecție în județul vecin. La insistențele celor din Alba, Prefectura Sibiu a acordat mai multe păsuiri, din noiembrie 2015 și până în februarie 2016, cu condiția să-și găsească alternativă până la posibila autorizarea de către autoritățile sibiene de mediu a celulei 3 de la Cristian.
La sfârșitul lunii ianuarie, ministrul Mediului, Apelor și Pădurilor, Cristiana Pașca-Palmer, s-a aflat la Sibiu, pentru a se întâlni cu directorii agențiilor de mediu din țară. Întrebat de reporterul Mesagerului de Sibiu dacă se vor mai accepta și alte depozitări de deșeuri din alte județe pe situații de urgență, așa cum a fost cazul de la Cristian, și dacă Sibiul ar putea deveni groapa de gunoi a Transilvaniei, ministrul a fost tranșant: „Eu sper că nu, ci dimpotrivă. Sper că și celelalte județe să vă copieze exemplul, pentru că este lăudabil că Sibiul a reușit să aibă acest depozit atât de performant și, ca dovadă, alții, când au fost în dificultate, au venit la dvs. Atunci s-a autorizat în regim de urgență, doar pe perioadă temporară, ca județul Alba să vină să depoziteze la Sibiu. Eu cred, însă, că soluția nu este să devină Sibiul groapă de gunoi a Transilvaniei. Dimpotrivă, soluția este ca și ceilalți să-și asume responsabilitatea și să ia măsurile și să facă investițiile necesare, astfel încât acest lucru să nu se mai întâmple“.