Solstițiul de iarnă va avea loc în dimineața zilei de vineri, 22 decembrie, când vom avea cea mai scurtă zi din an și marchează începutul iernii astronomice, scrie Monitorul de Cluj.
Ca în fiecare an, deși iarna meteorologică sosește încă de la 1 decembrie, începutul iernii astronomice este marcat de un moment precis, cel al solstițiului de iarnă. El este legat de mișcarea anuală aparentă a Soarelui pe sfera cerească, ce reprezinta consecința mișcarii reale a Pământului în jurul Soarelui.
Solstițiul de iarnă 2023 are loc vineri, 22 decembrie, la ora 5:27, cand durata zilei are valoarea minimă din an, de 8 ore şi 50 minute, iar cea a nopţii are valoarea maximă, de 15 ore şi 10 minute.
Începând cu această dată, durata luminii va crește progresiv, până la 21 iunie 2024, în timp ce noaptea va scădea corespunzător.
Solstiţiu înseamnă „soare nemişcat”. În ziua în care are loc în emisfera nordică, în opoziţie în emisfera sudică se află în desfăşurare solstiţiul de vară. În ziua solstiţiul de iarnă, ce marchează începutul iernii astronomice, avem parte de ziua cea mai scurtă şi noaptea cea mai lungă a anului.
De ce are loc solstițiul de iarnă?
Solstiţiile şi echinocţiile au loc deoarece axa de rotaţie a Pământului este înclinată cu 23,4 grade în raport cu orbita Pământului în jurul Soarelui. Această înclinare determină anotimpurile planetei, deoarece emisfera nordică şi cea sudică primesc cantităţi inegale de lumină solară pe parcursul unui an.
Soarele parcurge în decurs de un an cercul sferei cerești numit „ecliptică”, a cărui înclinare față de ecuatorul ceresc este de 23° 27′. La momentul solstițiului de iarnă Soarele se află deci în emisfera australă a sferei cerești, la distanța unghiulară maximă de 23° 27′ sud față de ecuator, el efectuând mișcarea diurnă în lungul cercului paralel cu ecuatorul ceresc, numit „tropicul Capricornului”. Aceasta explică, pentru latitudinile medii ale Terrei, inegalitatea zilelor și a nopților, precum și succesiunea anotimpurilor, potrivit astro-urseanu.ro
Perioada solstițiului de iarnă în credințele populare
Potrivit credinţei populare, în nopţile în care se produce solstiţiul ar înflori feriga, iar cel care veghează şi surprinde acest moment va avea noroc în casă şi în dragoste. Cea mai veche referinţă scrisă despre o sărbătoare ce marca reîntoarcerea Soarelui (solstiţiu) a fost găsită în antichitate, în Mesopotamia. O veche tradiție spune că în noaptea în care se produce solstițiul de iarnă e bine să aprinzi o candelă sau o lumânare care să stea aprinsă până dimineața. Odată cu această zi, cerurile și străfundurile se deschid, moment simbolic despre care se spune că binele se bate cu răul, potrivit unei credințe populare vechi.