Solidaritatea Arhiepiscopiei Sibiului cu victimile inundațiilor din județele Galați și Vaslui

La inițiativa Înaltpreasfințitului Părinte Laurențiu, Arhiepiscopul Sibiului și Mitropolitul Ardealului, joi noapte au plecat, din Sibiu și din protopopiatele Arhiepiscopiei Sibiului, 7 microbuze cu ajutoare pentru cei afectați de inundațiile catastrofale din județele Galați și Vaslui, scrie mitropolia-ardealului.ro.

Foto: mitropolia-ardealului.ro

S-au achiziționat produse de curățenie și igienă în valoare de peste 125.000 lei, de care este nevoie urgentă în localitățile afectate: roabe, găleți, lopeți, mături, mănuși, cizme, saci menajeri, produse de curățenie și igienă, mopuri, hârtie de bucătărie-role mari, lanterne, pături, perne, pilote, cearceafuri, alimente etc.

Foto: mitropolia-ardealului.ro

De asemenea, Înaltpreasfinția Sa a dispus ca în bisericile parohiale din Arhiepiscopie să se organizeze două colecte pentru sinistrați: duminică, 22 septembrie,și duminică, 29 septembrie, iar banii adunați vor fi direcționați pentru achiziționarea de haine și rechizite școlare pentru copiii afectați, precum și pentru zidirea noilor locuințe pentru cei cărora apele le-au năruit casele.

Leave a Reply

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

*