„În urma audiențelor și vizitelor în teren, consilierii locali P.S.D., au depus în data de 3 septembrie a.c. o adresă către Primăria Municipiului Sibiu prin care s-a adus la cunoștiință situația avansată de degradare a spațiului de recreere pentru copii din zona Ceaikovski, solicitând luarea cât mai urgentă a măsurilor necesare pentru punerea în siguranță a acestui spațiu.
Zona Ceaikovski deservește un număr tot mai mare de tineri și familii tinere, iar existența unui loc de joacă adecvat ar contribui la creșterea calității vieții și la dezvoltarea comunității locale.
În urma acestei adrese, Primăria Municipiului Sibiu a inițiat proiectul de hotărâre privind preluarea în proprietatea Municipiului Sibiu a imobilului – teren în suprafață din acte de 79 mp, suprafață măsurată de 81 mp, situat în Sibiu, strada Ceaikovski FN cu destinația de loc de joacă și care a fost aprobat în ședința de Consiliu Local din data de 30 octombrie 2025.
Preluarea de către Municipiul Sibiu a locului de joacă situat pe strada Ceaikovski și aprobarea amenajării acestuia ca spațiu public de recreere destinat copiilor și familiilor din zonă, cu echipamente sigure și moderne, conform normelor actuale, reprezintă interesul și reușita consilierilor locali P.S.D. care se implică, dar și a Primăriei Municipiului Sibiu care dă curs unor astfel de inițiative care vin în sprijinul comunității.
„Această inițiativă este rezultatul dialogului direct cu sibienii și al vizitelor în teren. Dorim ca fiecare cartier al orașului să beneficieze de spații sigure, curate și accesibile pentru copii și familii și ne bucurăm că administrația locală sprijină astfel de demersuri”, a declarat doamna consilier local Bokor Corina
P.S.D. Sibiu își reafirmă angajamentul de a susține investițiile care răspund nevoilor reale ale comunității, în special în ceea ce privește spațiile publice destinate copiilor și familiilor și reafirmă angajamentul pentru o administrație apropiată de cetățeni, care investește în familii, copii și spații publice de calitate.”











