În perioada 13 – 15 decembrie, polițiștii sibieni au continuat acțiunile pe linia creșterii gradului de siguranță în trafic, ocazie cu care au fost constatate 9 infracțiuni la regimul circulației, au fost reținute 20 de permise de conducere, au fost retrase 33 de certificate de înmatriculare și au fost aplicate 450 de sancțiuni contravenționale, în valoare de 148.000 de lei.
La data de 14 decembrie a.c., în jurul orei 09.00, în municipiul Mediaș, polițiștii Biroului Rutier au efectuat semnalul regulamentar de oprire adresat șoferului unui autoturism condus pe strada Aurel Vlaicu.
Conducătorul auto a încercat să evite echipajul de poliție, întorcând brusc și schimbând direcția de deplasare, însă polițiștii au reușit oprirea autoturismului în scurt timp.
La volan a fost identificat un tânăr în vârstă de 23 de ani, din Valea Viilor, din verificările efectuate rezultând că dreptul acestuia de a conduce autovehicule pe drumurile publice este suspendat.
În cauză, la nivelul Biroului Rutier Mediaș, s-a deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunii prevăzute de articolul 335 aliniatul 2 din Codul penal.
La data de 14 decembrie a.c., în jurul orei 17.30, în Săliște, polițiștii rutieri din cadrul Poliției Orașului Săliște au oprit pentru control un autoturism condus pe strada Livezii de către un localnic în vârstă de 25 de ani.
În urma verificărilor efectuate de către polițiști s-a stabilit că cel aflat la volan nu deține dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice.
În baza celor constatate, la nivelul Poliției Orașului Săliște, s-a deschis un dosar de cercetare penală cu privire la săvârșirea infracțiunii de conducere fără permis.