Șoferi, atenție: Restricții de circulație

În perioada 19 – 21 noiembrie, în cadrul contractului pentru reparații pe străzi, constructorul contractat de Primăria Sibiu – SC Terra Building – va interveni punctual pentru reparații ale carosabilului în două sensuri giratorii din oraș:

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

  • Pe str. Semaforului, în sensul giratoriu de la intersecția cu str. Iezer

  • Pe Calea Șurii Mari, în sensul giratoriu din zona magazinului Hornbach.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

Pentru a reduce impactul asupra traficului, lucrările se vor efectua noaptea, între orele 20.00 și 05.00. Traficul nu se va închide, dar va fi deviat, alternativ, pe o singură bandă. Pentru fluidizarea circulației se vor utiliza piloți de trafic, iar în zonă vor fi prezenți și agenți ai Poliției Locale și ai Biroului Rutier.

Foto: Primăria Municipiului Sibiu

Miercuri, 19 noiembrie se va freza carosabilul vechi din ambele locații, iar în 20 și 21 noiembrie se va așterne noul strat de asfalt.